Eveniment

Anul Nou în centrul Timișoarei. Distracție la maxim în aer liber pentru mii de timișoreni/FOTO

Un număr destul de mare de timișoreni, și nu numai, au ales varianta Revelionului petrecut în centrul orașului, alături de spectacolul pus la cale de Casa de Cultură. La miezul nopții, cei din Piața Operei și de pe străzile din jur au avut parte de un foc de artificii, mutat de primărie, în ultimul moment, în Piața Brătianu. Din păcate, au fost și incidente la eveniment.

Rețeta artistică a fost una cu vedete din spațiul ex-sovietic, cu ucraineanca Ruslana și cu cei de la Lupii lui Calancea, din Republica Moldova. Alături de ei, pe scenă au mai urcat Phaser și DJ Sean Norvis. Publicul a savurat concertul, iar la ora 12 și-au întors privirile spre noul loc ales de primărie pentru lansarea show-ului de artificii.

Iar spectacolul pirotehnic a dus la unul dintre incidentele serii, la un moment dat unele dintre artificii nu au pornit așa cum trebuia și au explodat mai jos decât era programat. O parte dintre spectatorii din zonă s-au speriat și au fugit din zonă. Din fericire, întâmplarea nu s-a lăsat cu victime și focul de artificii a continuat.

Într-un alt incident, un bărbat a căzut în golul scărilor care duc spre pasajul închis din fața Operei. A fost nevoie de intervenția activă a jandarmilor. Pentru a ajunge cât mai rapid la victimă, jandarmii au fost nevoiți să spargă panourile metalice care blocau accesul în pasaj, acționând în regim de urgență. Jandarmii au acordat primul ajutor persoanei căzute și au monitorizat starea acesteia până la sosirea echipajului medical. Jandarmii i-au sprijinit la scoaterea tărgii din subsol și au asigurat perimetrul pentru a preveni alte incidente. Ulterior, a avut loc intervenția Ambulanței, dar și din nou jandarmii, pentru a aduce ”la suprafață”, victima căzăturii. Ulterior, locul a fost asigurat tot de jandarmi, pentru a nu se petrece un nou incident.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago