Administratie

A fost semnat contract pentru începerea reabilitării Podului Muncii. Lucrările ar trebui finalizate peste exact un an

Podul Iuliu Maniu (Muncii) va intra, la începutul acestei primăveri, într-un proces de reabilitare care include înlocuirea suprastructurii și consolidarea picioarelor podului. La final, timișorenii care circulă între Calea Șagului și zona Gării vor beneficia de o infrastructură nouă și sigură. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la peste 7,2 milioane de euro (TVA inclus) și sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027. Semnarea contractului a fost întârziată de contestaţii.

Procedura de contractare a lucrărilor s-a finalizat după o perioadă extinsă de contestații, iar municipalitatea a semnat contractul cu asocierea ZSN CARDINAL (lider), ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL și CML.RO SRL.

Într-o primă etapă, contractul a fost atribuit unei firme, a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare. Rezultatul a fost contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de către o asociere a cărei ofertă a fost respinsă de municipalitate pentru că nu îndeplinea condițiile. CNSC a confirmat evaluarea realizată de Primăria Timișoara, iar legislația obligă autoritățile să semneze contractul, chiar dacă decizia CNSC a fost contestată în instanță și nu există o decizie definitivă.

Ulterior, Curtea de Apel Timişoara a admis contestația, a anulat decizia CNSC și a dispus reluarea procedurii de evaluare. În urma acestei reanalizări, oferta asocierii a fost declarată conformă, iar în baza acestui rezultat a fost semnat contractul actual.

Investiția Primăriei Timișoara vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare. Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat architectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban. După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la peste 7,2 milioane de euro (TVA inclus) și sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

49 de minute ago

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24…

9 ore ago

De ce au fost necesari cinci ani pentru preluarea ”Străzii ISHO”. Ruben Lațcău: ”A fost nevoie de un moment mai magic”

După ani buni de așteptare din partea celor care puteau beneficia de deschiderea ”Străzii ISHO”,…

10 ore ago

Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

Bucla de întoarcere a tramvaiului de la noul stadion LEGO nu va fi finalizată deodată…

10 ore ago

Proiectul drumului județean care leagă Timișul, Carașul și Hunedoara merge înainte

Consiliul Județean Timiș a anunțat lansarea proiectului „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) –…

13 ore ago

Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi

Societatea care a achiziţionat pachetul majoritar de la Tratament Balnear Buziaș S.A este Eagle Properties…

14 ore ago