Administratie

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în faliment și a întrerupt lucrările.

În urma licitației organizate pentru desemnarea unui executant, pentru lucrările rămase nefinalizate, câștigătoare a fost desemnată oferta lansată de două firme din zona Moldovei, Simion Tehnoconstruct Botoșani, respectiv Dalubuild Construct Suceava. Valoarea contractului este de 6.492.210,76  lei.

Cele două se vor ocupa de finalizarea lucrărilor și vor oferi servicii de proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor.

Proiectul pentru Bază sportivă TIP 1 de pe str. Costică Rădulescu prevede ridicarea unei baze sportive moderne în Timișoara. Șantierul a ajuns în paragină, după ce lucrările au fost oprite în urma falimentului firmei contractate inițiale. Proiectul, a început în 2022, iar la oprirea construcției era finalizat în proporție de peste 70%, însă șantierul a fost abandonat. Baza sportivă a fost proiectată să includă terenuri de antrenament, vestiare, spații tehnice și o tribună modernă.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

11 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

12 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

12 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago