Diverse

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi care au apărut  în comuna Constantin Daicoviciu județul Caraș-Severin.

Actualizarea nomenclatorului stradal din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, a generat reacții în comunitate după ce Consiliul Local controlat de PSD (6 din 11 consilieri) a aprobat noile denumiri pentru străzi, anunță G4Media, care citează Agenția de presă Rador. Proiectul de hotărâre din 17 octombrie 2025, inițiat de primarul PSD Daniel Bombeș, prevede aprobarea noului nomenclator stradal, în conformitate cu legislația privind atribuirea sau modificarea denumirilor și integrarea acestora în Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale

Printre denumirile adoptate pentru satul Mâtnicu Mare se regăsește și „Genoveva de Brabant”, un personaj cunoscut dintr-o legendă medievală germanică. În aceeași localitate au fost introduse și denumiri precum „Zis”, „Tranziției” sau „Îngustă”. În satele Peștere, Prisaca, Maciova și Zăgujeni apar nume precum „Pupi de floare”, „Casa Noastră”. La Constantin Daicoviciu, una dintre străzi se va numi ”Mahală”.
Administrația locală a precizat în ședința de Consiliu că măsura este necesară pentru actualizarea evidențelor administrative, introducerea oficială a străzilor în sistemele naționale și pentru facilitarea numerotării gospodăriilor. Hotărârea Consiliului Local este în prezent în vigoare. Eventualele contestații urmează să fie analizate de instituțiile competente.

Contactat de Radio Reșița pentru un punct de vedere, primarul Daniel Bombeș nu a răspuns apelurilor telefonice.

Share
Published by
Iulia Ardelean

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

4 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

4 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

5 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

5 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

5 ore ago