În urma întâlniri primarilor de comune cu premierul Ilie Bolojan şi președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a afirmat că dialogul a fost necesar, iar un parteneriat între administrația locală și cea centrală este foarte important.
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a participat, alături de delegația de primari din județul Timiș, la întâlnirea dintre Asociația Comunelor din România (ACOR) și premierul Ilie Bolojan, precum și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
“A fost un dialog necesar, în care s-au adus în atenție teme esențiale pentru dezvoltarea comunităților noastre: cadrul fiscal local, investițiile în infrastructură și direcțiile viitoarei reforme administrative”, a afirmat Roşu.
Un punct important al discuției a vizat taxele și impozitele locale, în special perspectiva anului 2027, spune edilul.
“Am susținut, alături de ceilalți primari, necesitatea de a evita noi majorări care ar pune presiune suplimentară pe cetățeni și mediul economic local. În același timp, am subliniat că, dacă se dorește menținerea unui nivel ridicat al serviciilor publice, este esențial ca veniturile populației să crească, astfel încât oamenii să nu fie împovărați, iar administrațiile locale să își poată continua proiectel”, a continuat Roşu.
El mai spune că a fost reiterată importanța unui parteneriat real între administrația locală și cea centrală, “astfel încât proiectele pe care le derulăm în comunele noastre să beneficieze de predictibilitate, finanțare adecvată și proceduri simplificate”.
“Rămân consecvent în demersul de a reprezenta interesele comunității noastre din Șag în toate discuțiile la nivel național și de a susține măsuri care sprijină dezvoltarea locală durabilă”, a încheiat Roşu..
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…