Administratie

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru achiziția a 10 noi tramvaie. Valoarea contractului este de peste 100 de milioane de lei

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul pentru achiziția a 10 tramvaie noi, finanțate prin Programul Regional Vest 2021–2027. Tramvaiele vor fi livrate de compania Bozankaya, care a furnizat în ultimii ani alte 40 de vehicule pentru oraș. Investiția face parte din strategia municipalității de modernizare a flotei de transport public și de reducere a emisiilor, pentru un oraș mai puțin poluat și mai bine conectat.

Cele 10 tramvaie vor avea o capacitate de peste 150 de pasageri, podea complet coborâtă și dotări moderne: sisteme de siguranță, climatizare, informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă. Vehiculele au o lungime de aproximativ 20 de metri și funcționează fără emisii. Livrarea este programată până în primăvara anului 2027, iar tramvaiele vor putea circula pe liniile 9 (Gara de Nord – zona Buziașului) și 7 (Fratelia – Cetății/Torontal).

„Datele de anul trecut ne arată clar că suntem pe drumul bun: 53% dintre timișoreni folosesc transportul public, iar în total s-au înregistrat 177 de milioane de călătorii. Sunt cifre care ne obligă să oferim servicii tot mai bune pentru cei care deja folosesc transportul public, dar și să facem acest sistem suficient de atractiv pentru ca și mai mulți oameni să aleagă tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul. Noile tramvaie pe care le cumpărăm vor îmbunătăți direct calitatea transportului public pe liniile 7 și 9, acolo unde e mare nevoie de schimbare și modernizare”, spune Dominic Fritz.

Valoarea contractului este de 105,8 milioane lei (fără TVA) și este finanțată prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Primăria Timișoara continuă investițiile în transportul public și are în derulare proceduri pentru achiziția a 10 troleibuze moderne, 20 de autobuze electrice și 20 de stații de încărcare. În ultimii ani, municipalitatea a alocat aproximativ 700 de milioane de lei pentru modernizarea flotei de transport public, din fonduri europene și din bugetul local.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Puterea politică a Timișoarei: avantaj sau oportunitate ratată?

Timișoara nu duce lipsă de putere politică. Duce lipsă de rezultate proporționale cu ea. Puține…

3 ore ago

De miercuri, la Primăria Şag se pot depune dosare pentru reducerea impozitului în cazul persoanelor cu handicap

Începând de miercuri, 11 martie, persoanele încadrate în grad de handicap grav (grad I) și…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 11 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 11.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Noi succese ale echipei de studenți ai Facultății de Drept Timișoara

Echipa Facultății de Drept Timișoara a participat, în perioada 6–8 martie, la Atena, la runda…

14 ore ago

Timişoreanca Adina Szitar este noua şefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). A fost propusă de USR şi înlocuieşte o PSD-istă

La propunerea USR, timişoreanca Adina Szitar a fost numită astăzi în funcția de inspector general…

16 ore ago

Primăria Ghiroda le aminteşte organizatorilor de evenimente de obligaţia privind plata impozitului pe spectacole

Primăria Comunei Ghiroda le transmite operatorilor economici, organizatorilor de evenimente și tuturor persoanelor care desfășoară…

17 ore ago