Sport

Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți

Argint european pentru România și Timișoara la floretă! Performanță extraordinară pentru Alexandra Adoch, care a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de Cadeți, desfășurate la Tbilisi!

După un parcurs excelent, cu victorii clare și multă determinare, Alexandra a ajuns în marea finală, unde a întâlnit o adversară puternică din Turcia, Atmaca Alara. A cedat în ultimul act în fața turcoaicei, dar a luptat cu ambiție, demonstrând caracter și valoare la cel mai înalt nivel european.

Această medalie de argint confirmă talentul, munca și potențialul uriaș al sportivei timișorene, care este beneficiară a programului Burse Olimpice pentru Juniori și reprezintă un nou motiv de mândrie pentru scrima românească.

Felicitări, Alexandra! Felicitări, antrenorilor Teofil Moisuc și Iulian Teacă! Felicitări, ACS Floreta Timișoara! Suntem mândri de voi!”, transmite Federația Română de Scrimă.

Traseul până în finală

Alexandra a trecut cu bine de faza grupelor și a intrat pe tablou, unde a învins-o în primul tur pe Elif Ada Yldiz (Turcia), cu 15-7. În turul secund, Alexandra a dispus de o altă turcoaică, Elvin Gulisik, cu 15-9. Optimile i-au adus sportivei tricolore un succes cu 15-10 în fața Teresei Mos (Polonia), iar în sferturi a urmat o victorie caqtegorică, 15-7, cu Eloise Goutenegre (Franța). În semifinale Alexandra Adoch a trecut cu 15-5 de letona Liene Abele, calificându-se în ultimul act. Alexandra a disputat finala în compania turcoaicei Alara Atmaca, cedând cu 8-15 și cucerind, astfel, medalia de argint a concursului.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Ghiroda investește în mobilitate verde! Vehicul de 1,8 milioane lei pentru întreținerea infrastructurii și protecția mediului

Comuna Ghiroda face un pas concret în direcția mobilității durabile, prin achiziția unui vehicul de…

59 de minute ago

Când ți-e dor de un premier mediocru

Sistemul care preferă confortul în locul performanței Cel mai durabil produs al politicii românești nu…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24…

11 ore ago

De ce au fost necesari cinci ani pentru preluarea ”Străzii ISHO”. Ruben Lațcău: ”A fost nevoie de un moment mai magic”

După ani buni de așteptare din partea celor care puteau beneficia de deschiderea ”Străzii ISHO”,…

11 ore ago

Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

Bucla de întoarcere a tramvaiului de la noul stadion LEGO nu va fi finalizată deodată…

12 ore ago