Sănătate

Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”

19 pacienți cu acest diagnostic au fost internați în Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Timișoara de la începutul anului 2026.

Pacienții internați în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Timișoara provin din mai multe localități din județ. Printre ei sunt și câțiva adulți.

„Vorbim despre o perioadă scurtă de timp, de câteva săptămâni, și despre un număr destul de ridicat de cazuri. De obicei, când vorbim despre hepatita A, sunt focare comunitare, în colectivități, persoane din același mediu. De data aceasta, însă, avem mai degrabă transmitere în cadrul familiei. Acest lucru înseamnă un semnal de alarmă, pentru că nu mai putem vorbi doar despre transmitere comunitară punctuală, ci despre o creștere a circulației virusului în populația generală, ceea ce indică o transmitere extinsă și un risc real de apariție a unor noi cazuri în perioada următoare. lar principala cauză o reprezintă, de fapt, igiena deficitară. Vorbim despre spălarea insuficientă a mâinilor sau despre consumul de alimente și apă necorespunzătoare. Virusul hepatitic A se transmite ușor, iar în lipsa unor măsuri elementare de igienă se poate răspândi rapid, chiar și în afara unor focare clasice, bine delimitate”, spune prof. dr. Voichița Lăzureanu, medic primar boli infecțioase, șef Secție Boli Infecțioase II, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Hepatita A, cunoscută popular drept „boala mâinilor murdare”, este o infecție virală a ficatului, cauzată de virusul hepatitic A. Boala este foarte contagioasă și se transmite uşor în lipsa unor măsuri simple de igienă.

Igiena necorespunzătoare, consumul de alimente sau lichide contaminate și transmiterea directă de la o persoană la alta sunt principalele cauze care duc la această boală. Virusul poate fi prezent și pe suprafețe sau obiecte atinse de o persoană infectată.

Hepatita A poate evolua diferit, de la forme ușoare până la forme medii sau severe, care necesită supraveghere și tratament în regim de spitalizare. În cazul hepatitei A, pacienții pot prezenta icter (colorarea galbenă a ochilor și a pielii), oboseală accentuată, greață, vărsături, febră moderată, tulburări digestive și urină de culoare închisă. În general, adulții au simptome mai accentuate decât copiii. În cazul acestora din urmă, boala poate fi chiar asimptomatică sau cu manifestări reduse.

„Din fericire, pacienții pe care îi avem internați nu evoluează spre o formă severă de boală. Evoluția este favorabilă, chiar dacă simptomatologia va mai persista o perioadă de câteva săptămâni. Pacienții primesc tratament simptomatic și sunt sub monitorizare atentă. Trebuie spus că hepatita A este o boală prevenibilă. Ar trebui respectate regulile elementare de igienă. În același timp, vreau să atrag atenția asupra prevenției. Aceasta include vaccinarea împotriva virusului hepatitic A, dar și o igienă riguroasă. Este important să ne spălăm pe mâini după fiecare utilizare a toaletei, înainte de a mânca sau de a prepara alimentele. De asemenea, trebuie să spălăm fructele și legumele și să fim atenți la alimentele consumate”, spune prof. dr. Voichița Lăzureanu.

Vaccinul împotriva hepatitei A nu este gratuit si nu este cuprins în calendarul național de vaccinare obligatorie. Este considerat un vaccin optional, însă este recomandat înainte de intrarea în colectivitate, în cazul persoanelor cu comorbidități și al celor care călătoresc în țări cu incidență crescută.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

38 de minute ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

17 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

17 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

18 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

20 de ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

21 de ore ago