Categories: Justitie

„Mica reformă”, cu ministrul Justiţiei şi procurorul general

Ministrul Justiţiei şi procurorul general al României vin la Timişoara, pentru a participa la o conferinţă pe teme de justiţie, organizată la Universitatea de Vest.

Luni, 15 noiembrie 2010, de la ora 12, în Amfiteatrul A2 al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest, va avea loc conferinţa intitulată „Mica reformă”. „Este o manifestare ştiinţifică prin care Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul UVT, Centrul European de Studii şi Cercetări Juridice Timişoara şi Curtea de Apel Timişoara urmăresc să marcheze intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”, au anunţat organizatorii. Au confirmat participarea la această manifestare Cătălin Predoiu,  ministrul Justiţiei, Lidia Barac, secretar de stat în MJ, Laura Codruţa Kővesi, procurorul general al României, şi Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Sunt aşteptaţi de asemenea, magistraţi, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori sau consilieri juridici. Accesul este liber.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

27 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

32 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago