Arhiva pentru eticheta: catalin predoiu

Editorial de Eugen Sasu

În România, anticorupția dansează Brâul

În România, anticorupția dansează Brâul

Cei care se pricep la domeniu spun că nominalizările ministrului Predoiu pentru procurorii șefi la parchetul de pe lângă Înalta Curte, DNA și DIICOT sunt decente, cu mape profesionale OK, mai rămâne ca președintele Iohannis să accepte, iar noi ceilalți, cetățeni cinstiți ai acestei țări, ne vom lega speranțele ca principalele instituții de urmărire penală

Raoul Trifan

Raoul Trifan despre legile justiţiei: “Rodica Stănoiu ar fi mândră de propunerile actualului ministru”

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că proiectele legilor justiţiei propuse de ministrul Cătălin Predoiu sunt total depăşite şi întorc România în anii 90. El mai spune că aceste proiecte sunt total diferite de versiunea prezentată partenerilor europeni. Raoul Trifan afirmă că, încercând să ia USR peste picior, ministrul Cătălin Predoiu a reușit doar

Alina Gorghiu

Referendumul a explodat în PNL. Alina Gorghiu: Conducerea PNL nu unește, ci dezbină

Reacție dură din PNL, la doar câteva minute după închiderea urnelor după cele două zile de referendum pro-familie. Foarte probabil, acesta nu va fi validat, pentru că la urne nu au mers 30% dintre alegători. Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu acuză conducerea partidului că „nu unește, ci dezbină”. Alți lideri liberali susțin aceeași poziție.

Ludovic Orban si Ben Oni Ardelean

Ben-Oni Ardelean, in locul lui Catalin Predoiu in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

Situat în tabăra președintelui PNL Ludovic Orban, deputatul de Timiș Ben-Oni Ardelean începe să culeagă roadele. În sesiunea parlamentară care stă să înceapă, Ardelean ar urma să-i ia locul lui Cătălin Predoiu, ca vicepreședinte al Biroului Permanent din Camera Deputaților.

Orban si Busoi au ramas singuri: Predoiu s-a retras din cursa pentru sefia PNL

Deputatul Cătălin Predoiu se retrage din cursa pentru președinția PNL. El și-a motivat decizia prin aceea că luptele interne din partid au mers mult prea departe și spune că nu a reușit să convingă liderii de organizații. Lupta se va da între Ludovic Orban și Cristian Bușoi, asta dacă între timp nu mai apare vreun candidat.

PDL vine cu o superoferta: „campioni europeni” la alegerile din 25 mai

PDL și-a început, la Timișoara, campania pentru alegerile europarlamentare. Șefii partidului spun partidul e la el „acasă” în orașul de pe Bega, asta deși organizația județeană a „portocaliilor” nu are un candidat eligibil pe lista depusă la BEC. Democrat-liberalii speră să obțină 20% din voturi.

PDL nu vrea sa moara, dar nici pofta de viata nu prea are

După ce luni bune a dispărut din viața publică ca să dea semne de viață doar prin giumbușlucuri gen Alin Popoviciu, PDL a ieșit în sfârșit pe tarabă. E și greu ca din opoziție să ajungi pe prima pagină, când mult mai interesant a fost să vedem chiloții USL întorși pe dos cu atâta talent de liderii centrali sau zonali.

Predoiu si Falca isi prezinta proiectele de tara si la Timisoara

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îşi vor prezenta joi, la Timişoara, proiectele prezidenţiale. Cei doi sunt într-o competiţie maraton pentru desemnarea candidatului PDL la viitoarele alegeri prezidenţiale. În competiţie s-a aflat şi Simona Creţu, care a renunţat după ce a obţinut un procent neglijabil la alegerile din zona de nord-est a României.

Cum au inteles judecatorii timisoreni mesajul lui Predoiu de rezistenta la gruparile infractionale: au eliberat clanul Torj

La mijlocul săptămânii, mai exact miercuri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a făcut o vizită fulger în Timişoara. A stat de vorbă ba cu magistraţii, ba cu ziariştii şi… a plecat. Printre altele, Predoiu le-a cerut magistraţilor să se ţină tare în faţa grupărilor infracţionale. Adică să reziste cu demnitate în faţa presiunilor pe care grupările infracţionale le fac în actul de justiţie.

Top