Categories: Zâmbete amare

Aceşti trăsniţi care ne conduc şi ideile lor zburătoare

Nu e nicio îndoială: România e o ţară veselă. Chiar foarte veselă, deşi e populată cu oameni tot mai trişti. Dar avem conducători care fac tot posibilul să întreţină această voie bună. La urma urmei, dacă altceva nu pot sau nu ştiu să facă, măcar responsabili cu veselia generală să fie. Cum Timişoara e în România, şi nu în altă parte, oricât şi-ar dori unii timişoreni acest lucru, şi liderii de aici se comportă în consecinţă. Şi nu trebuie să mergem în urmă decât cu câteva zile pentru a vedea ce fel de preocupări au. Proiecte de infrastructură? Canci. Idei economice? Aiurea! Preocupări de ordin social în prag de iarnă? Vax! Nici pe departe. Aleşii şi numiţii noştri au alte probleme cu care vor să treacă prin criză precum vaporul pe furtună. Vorba unui client la Cireşica după două sticle de uiscane şi o vadră de şpriţ. Să începem cu prefectul Mircea Băcală, un campion de necontestat al declaraţiilor hilare şi al datului în gropi. Cum ar putea fi altcumva, atâta timp cât a crescut la „şcoala” de bufoni a deputatului Alin Popoviciu? În paranteză, îmi aduc aminte de o conversaţie la o cafea. „Totuşi, Costi Ostaficiuc pare tip inteligent. Ce se înconjoară cu astfel de panarame?”, se întreba un amic. „Tocmai fiindcă e ceva mai inteligent. Uită-te ce deştept pare alături de băieţii ăştia! Ca un chior în ţara orbilor!” Revenind la Băcală, pe ce i-a căşunat omului acum trei zile? Pe nişte ţânţari purtători de nu ştiu ce virus. Şi dă-i comunicate, şi avertismente, şi panică, şi şedinţe, de parcă ar venit potopul călare pe doi ţânţari şturlubatici. Mai contează că directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase a spus că nu există niciun pericol în acest sens? Nu contează. Băcală are obiectul muncii. Şi dă-i, şi luptă, şi luptă, şi dă-i cu maleficii ţânţari. Edilii din primărie au alte probleme: maşinile murdare. Aici e o şi mare doză de nesimţire. După ce că ai multe drumuri de pământ şi e plin în oraş de şantiere care nu se mai termină, te pui pe amendat. Adică nici drum nu-i faci omului, dar vrei să-i iei şi banii. Ca violatorul din bancul cu fata şi… şi cu banii luaţi. Ca să nu mai spunem că n-am ştiut ca poliţiştii comunitari să fi făcut cursuri de estetică, pentru a-şi putea cu părerea de la ce nivel de murdărie trebuie amendat posesorul de maşină. Iar unde subiectivismul e mare, şi şpaga e pe măsură. Nu în ultimul rând să trecem în revistă şi supărarea senatorului Nicolae Robu, altfel un tip care pare serios. Acesta şi-a dat cu părerea că stâlpii care au inundat oraşul ar trebui vopsiţi în alb-violet, nu în alb-verde, ca acum. Probleme mari, ce mai! Aici ar fi loc şi de o discuţie mai serioasă, vizavi de contractele primăriei de achiziţie a acestor stâlpi. Evident că fără licitaţie şi fără nicio măsură. Cum ar veni, „fără număr, fără număr”, de la Culiţă Chiş şi Ciuhandu. Trăiască familiile lor!

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

2 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

4 ore ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

5 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

5 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

6 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

7 ore ago