Categories: Ultima ora

Braconaj în masă la Liebling

Baltă să nu mai fie, că peştii ajung la toată lumea! Aceasta este situaţia la Liebling, unde a secat balta de pescuit, iar locuitorii din zonă s-au transformat în braconieri. Ei adună peştii cu sacii şi îi vând prin pieţele din Timişoara.

Situaţia din comuna timişeană Liebling tinde să atingă cote explozive. Din cauza unui dig fisurat, balta de pescuit a localităţii, care are aproximativ 30 de hectare, a secat aproape de tot. În câteva zile, apa va fi doar o amintire. Pe fundul bălţii, în nămol, zac deja cantităţi impresionante de peşte. Oameni veniţi chiar şi din alte localităţi adună cu sacii tot ce pot, iar unii dintre ei vin la Timişoara, să vândă peştii în piaţă.

Digul era fisurat de mai multă vreme, din cauza viiturilor. Firma care îl avea în întreţinere nu dispune de mijloace financiare pentru a-l consolida, aşa că a preferat să-l lase aşa. Acum, alţii sunt cei care trag ponoasele. „S-a dat drumul la vană şi apa s-a scurs încet, însă peştii au rămas. Da, e adevărat că peştii sunt adunaţi cu sacul, şi de oameni din comună, şi de oameni veniţi din localităţi din jur, care au auzit de această situaţie. Eu cred că e bine că-i adună cineva, pentru că altfel am avea un focar de infecţie în comună”, spune primarul Ioan Muntean.

Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă „Banat”, nu are încă o soluţie pentru problema de la Liebling. El aşteaptă concluziile unei comisii special constituite. „Nu înţeleg de ce autorităţile nu duc peştele în altă parte. Să-l ducă în Timiş, ca să se bucure pescarii de el, nu braconierii”, spune unul dintre pescarii din localitate. Directorul ABA îşi declină însă competenţa şi în această privinţă. „Noi nu avem cum să intervenim. Peştii sunt proprietatea firmei care administra balta de pescuit şi care ar fi trebuit să-i scoată de acolo. După ce o comisie va analiza situaţia de acolo, vom vedea ce facem cu digul”, a spus Bojin.

Între timp, la Liebling, braconajul e în floare, zi şi noapte. Maşini, microbuze şi chiar tractoare sunt trase la marginea bălţii, oamenii se bagă în nămol, scot peştii şi pleacă. Pescarii cu acte, cei pentru care lacul reprezenta o sursă de venit legală, sunt revoltaţi. „Se braconează fără jenă. Cei mai mulţi nu au permise de pescuit, dar vin şi fură peştele. Vin şi la 2 noaptea, unii cu tractorul. S-au împotmolit şi nişte jeep-uri aici… Apa are acum numai câţiva centimetri”, spune unul dintre pescari. Oamenii au depus plângeri la poliţie, dar, până acum, niciun braconier nu a fost prins. Pentru pescuit ilegal, pedeapsa este cuprinsă între trei şi şapte ani de închisoare.

Share
Published by
Alexandra Tudor
Tags: liebling

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

58 de minute ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

15 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

15 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

16 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

18 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

20 de ore ago