Categories: Ultima ora

Descinderi cu mascați în zona Traian

[nggallery id=42]

Rețea de prostituție și proxenetism pusă pe butuci la Timișoara! Una dintre cele mari reţele de trafic de minori şi proxenetism care acţiona în vestul României a fost anihilată de poliţişti.

Trupele speciale au descins, în această dimineaţă, în locuinţele membrilor grupării. Aici, poliţiştii au găsit mai multe minore, folosite pentru prostituţie.  Au ajuns la audieri şase persoane, patru bărbaţi şi două femei. Acestea sunt cercetate pentru proxenetism şi constituire de grup organizat, în vederea săvârşirii de infracţiuni. Şefii reţelei sunt fraţii Moldovan, în vârstă de 39, respectiv 44 ani, ambii din Timişoara. Cei doi erau bine cunoscuţi de poliţişti, având „state” vechi în comiterea, în trecut, a unor acte de violenţă deosebit de grave. Oamenii legii urmăresc de mai bine de doi ani gruparea fraţilor Moldovan. Aceştia racolau fetele din familii sărace sau dezorganizate, promiţându-le o viaţă mai bună. Din datele anchetatorilor rezultă că, până acum, proxeneţii au trimis „la produs” pe străzile din Timişoara peste 20 de minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. După strângerea probelor, procurorii DIICOT au primit mandate pentru a intra în locuinţele suspecţilor. „Nu este adevărat, eu nu am racolat pe nimeni”, a spus, în această dimineaţă, una dintre cele două suspecte, în momentul în care era condusă spre o maşină, de către mascaţi. „Au fost reţinute şase persoane. Acestea au fost duse la audieri şi vor fi prezentate la parchet”, a declarat ag. Marinela Apostolache, de la IPJ Timiş. Cei şase suspecţi ar putea sta după gratii până la 15 ani.

Share
Published by
Alexandra Tudor
Tags: mascati

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

5 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago