Categories: Administratie

Liberalii, cu tunurile pe TelPark

Războiul Ciprian Jichici – ADP continuă! Liberalul susţine că societatea care gestionează sistemul TelPark comite abuz după abuz. Asta, în timp ce reprezentanţii acesteia spun că acţiunile lor au justificare, iar consilierul local face doar declaraţii politice fără acoperire.

Consilierul local Ciprian Jichici revine cu noi acuzaţii la adresa ADP. „Consiliul Local Timişoara este sfidat de acţiunile ADP. Societatea a amplasat indicatoare noi TelPark, înainte ca propunerea de extindere a sistemului să fie aprobată de plen. Pentru această societate, CL a devenit o simplă formalitate”, spune liderul consilierilor liberali. Este vorba despre străzile Crizantemelor, Labirint, Dan Păltinişanu şi bd M. Kogălniceanu. Consilierul local spune, de asemenea, că, după lansarea declaraţiilor împotriva ADP, conturile societăţii sale au fost blocate. „Este vorba despre un proces intentat de ADP împotriva societăţii pe care o conduc şi câştigat de ei în februarie 2009. Eu mi-am plătit toate datoriile, dar, la câteva zile după declaraţiile contra ADO, m-am trezit că am conturile blocate, fără să fiu înştiinţat în prealabil. Aceasta este o acţiune de intimidare a unui consilier local”, afirmă Jichici. Ciprian Jichici le cere consilierilor din celelalte partide să se opună extinderii sistemului de parcare cu plată şi susţine că desfiinţarea ADP este cea mai bună soluţie. De cealaltă parte, Ionel Ursu, şeful Serviciului TelPark, are o explicaţie. „Sunt declaraţii pur politice. ADP a investit în locuri de parcare pe aceste străzi. Conform contractului de concesiune, suntem obligaţi ca, din sumele încasate, să investim în noi locuri de parcare. Am investit pentru că ni s-a solicitat, nu pentru că am avea noi vreo preferinţă. Pe strada Crizantemelor avem circa 135 de locuri, pe Amforei, Labirint, Circumvalaţiunii, cam 100 de locuri, iar la bazinul de înot din zona Circumvalaţiunii, încă 135 de locuri. Riveranii sunt scutiţi de plata taxei de parcare, datorită emiterii abonamentului de locatar, care este gratuit. Taxa de parcare se aplică celor care vin din alte zone”, a replicat Ursu. Acesta nu ştie nimic despre blocarea conturilor firmei lui Ciprian Jichici. „Noi nu putem face acest lucru, poate doar un executor judecătoresc. Nu există aşa ceva. Dânsul transformă o răfuială personală într-o problemă de consiliu local”, a declarat şeful TelPark.

Share
Published by
Renate Simion

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

2 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

3 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

3 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

4 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

4 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

5 ore ago