Categories: AdministratieSocial

Operaţiunea „Grâul, la control!” a crescut într-o lună, cât alţii în 19 ani

Aproape 900 de tone de cereale au fost confiscate, în ultimele săptămâni, în urma controalelor făcute pe drumurile judeţene. Cantitatea depăşeşte totalul ultimilor 19 ani!

Comisia de control instituită de prefectul Mircea Băcală are rezultate surprinzătoare. Cantitatea de marfă confiscată, în câteva săptămâni, de la camionagiii care transportă cereale a depăşit-o pe cea adunată în 19 ani. „Ne apropiem de 900 tone de cereale, ceea ce reprezintă mai mult decât ce am confiscat în 19 ani de activitate”, spune Mircea Călin, şeful acestei comisii. Nici suma acumulată din amenzi nu este una neglijabilă. „Pe lângă cei 107.000 de euro din prima săptămână s-au mai acumulat 80.000 de euro din sancţiuni contravenţionale”, a declarat Mircea Băcală. Acesta a adăugat că marfa confiscată este depozitată în spaţii private şi, ulterior, vândută. „Sumele obţinute vor ajunge la bugetul local. Sunt produse perisabile care se vând în regim de urgenţă oricui doreşte”, a explicat Mircea Călin. Autocamioanele celor care transportă ilegal cereale nu pot fi confiscate, deoarece, în majoritatea cazurilor, şoferii prezintă contracte încheiate cu cei de la care sunt închiriate maşinile. Mircea Băcală spune, de asemenea, că iniţiativa sa a avut impact la nivel naţional, întrucât rapoartele prezentate la minister au determinat şi alţi prefecţi să instituie comisii de control similare.

Share
Published by
Renate Simion

Recent Posts

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…

O oră ago

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…

2 ore ago

Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul…

4 ore ago

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar…

6 ore ago

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea…

6 ore ago

Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional…

6 ore ago