Categories: Pe surse

Purtător de cuvânt la moara din Carani

Cunoscuta, pe vremuri, moară din Carani cam scârţâie în ultima vreme. Şi scârţâie greu, din toate încheieturile. Firma care o administrează, Aton Transilvania, este angrenată într-un război pe viaţă şi pe moarte cu fostul manager al societăţii, Nicolaus Mann. Firma este înglodată în datorii, şi la stat, şi la furnizori privaţi, unii solicitând deja falimentul. Doar la Primăria Sânandrei, Aton Transilvania are datorii de peste 20 de miliarde de lei vechi. Nu mai vorbim de banii care trebuie daţi proprietarilor care au arendat terenuri firmei. Astfel fiind starea de fapt, societatea cu capital german a găsit soluţia ieşirii din criză. Una extrem de ingenioasă, ca să nu spunem altcumva. Este vorba de angajarea unui purtător de cuvânt, funcţie pentru care se va organiza chiar şi un concurs. Deci, cum ar veni, tichie de mărgăritar i-ar mai trebui „atonului”, că-n rest le are pe toate.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

24 de ore ago