Categories: Ultima ora

Se deschide Târgul de Crăciun!

Timişoara intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă. La 1 decembrie se deschide Târgul de Crăciun şi va fi pornit oficial iluminatul festiv al oraşului. În acest an, târgul înregistrează un record absolut de participare, iar din cauza crizei, primăria nu a mai cumpărat deloc beculeţe colorate.

Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei aduce, la Timişoara, comercianţi din Germania şi Ungaria. Evenimentul a ajuns la cea de-a patra ediţie şi urmează modelul vienez. In capitala Austriei se deschid, în fiecare iarnă, nouă astfel de târguri, cel mai faimos fiind acela din faţa primăriei. Edilii speră ca, în timp, târgul din Timişoara să devină cu adevărat o tradiţie, la fel ca în vestul Europei, unde astfel de evenimente sunt organizate de sute de ani.

În Mica Vienă, Târgul de Crăciun se găseşte la câţiva paşi de primărie şi vrea să umple de arome centrul oraşului, până anul viitor. Acesta se va deschide pe 1 decembrie, la ora 17, cu un spectacol desfăşurat în faţa Operei, şi se va încheia în 10 ianuarie 2011. La ediţia din acest an s-au încris 80 de participanţi, cea ceea ce reprezintă un adevărat record pentru Timişoara. Comercianţii vin din ţară, dar şi de la Karlsruhe, oraş înfrăţit cu urbea de pe Bega, sau din Ungaria. „La căsuţe vor fi comercializate produse alimentare de sezon, cozonaci, dulciuri, vin fiert, turtă dulce, dar şi icoane, decoraţiuni şi ornamente specifice de sărbători”, spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Tot la 1 decembrie va porni şi iluminatul festiv de sărbători. Este vorba despre aproape 10.000 de metri de tub luminos flexibil şi 460.000 de beculeţe colorate, a căror montare a început acum câteva săptămâni. Oraşul este împodobit, de asemenea, cu ghirlande, perdele luminoase şi sute de figurine montate pe stâlpi. Primăria face economie la acest capitol, în sensul că iluminatul se face cu dotările de anul trecut. „Ghirlandele sunt încă în stare bună şi acolo unde este cazul vor fi recondiţionate”, spun reprezentanţii municipalităţii. Instalarea şi întreţinerea lor vor costa totusi 68.000 de euro. Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei va putea fi vizitat zilnic, între orele 10 şi 23. Copiii sunt aşteptaţi să îi scrie, şi în acest an, lui Moş Crăciun, care va sosi în piaţă în 23 decembrie.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua…

36 de minute ago

Ambasadorul Portugaliei la București vine la Universitatea de Vest

UVT susține și în acest an universitar seria „Ambasadori în dialog @UVT”, continuând, într-un nou…

41 de minute ago

Ediția 2026 a Beta va avea loc în mai și iunie, la Liceul Mincu

Beta - bienala de arhitectură din Timișoara va avea loc în perioada 15 mai –…

47 de minute ago

Dezastru demografic. Un singur judeţ din România a avut în 2025 mai multe naşteri decât decese. Care este situaţia în judeţul Timiş

În 2025 a existat un singur județ cu spor demografic pozitiv, respectiv a înregistrat mai…

O oră ago

Patru ani de război. Românii între acceptarea răului şi “înţelepciunea rusească”

În urmă cu exact patru ani, în zorii zilei de 24 februarie 2022, Rusia a…

4 ore ago

Săptămâna viitoare la Ghiroda demarează campania de primăvară de colectare a resturilor vegetale

Primăria Ghiroda anunţă că, în perioada 2 martie - 9 aprilie, se vor strânge materialele…

4 ore ago