Și-a omorât partenera, beat fiind, iar dimineață, când s-a trezit, s-a autodenunțat. S-a întâmplat la marginea Timișoarei, în ajunul Crăciunului.
Crima s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool, în cartierul timișorean Ronaț, într-o cocioabă improvizată în care locuiau doi oameni ai străzii. Elek și Hermina Varka, de 51, respectiv 41 de ani, s-au apucat să sărbătorească ajunul Crăciunului cu spirt medicinal. Spre dimineață s-au luat la ceartă, iar bărbatul, bine amețit, a pus mâna pe un par și și-a lovit partenera. Aceasta a murit în chinuri groaznice, în timp ce bărbatul dormea liniștit alături. Când s-a trezit și și-a dat seama ce a făcut, el a mers direct la Secția 4 Poliție. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care a fost chemat şi un echipaj al serviciului de ambulanţă”, au declarat poliţiştii.
Elek Varka a fost reţinut şi ulterior prezentat cu propunere de arestare Tribunalului Timiş, care a decis să-l aresteze pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor. Cercetările continuă.
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…