Umbra lui Ceauşescu. La Sânnicolau Mare

„Pupincurismul n-a murit în 1989!”, proclama sincer, cu puţin timp în urmă, liderul PD-L, Cezar Preda. Afirmaţia viza laudele (unele dintre ele, absolut greţoase) în care s-au întrecut unii democrat-liberali s-o înfăşoare pe Elena Udrea în momentul accederii acesteia în fruntea organizaţiei PD-L Bucureşti. „Adevărat, n-a murit!”, a ţinut să confirme şi tânărul primar al oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza. Care, vineri, a încercat să doboare orice fel de record în ceea ce priveşte slugărnicia vizavi de un „şef de la Bucureşti”. Fie el blond şi având protecţia Zeului. Aşadar, atitudinea servilă o viza tot pe Elena Udrea, această aruncătoare de buzdugan, după cum se autocaracteriza. Numai că, în poveştile de la care probabil că madam Nuţi a chiulit, nu Făt-Frumos arunca buzduganul, cum credea ea, ci Zmeul. „Sunteţi cea mai frumosă doamnă care ocupă funcţia de ministru din 1990 încoace. Le-am spus oamenilor că sunteţi mai frumoasă în realitate decât la televizor”, şi-a început Dănuţ Groza cântarea de slavă în faţa sânmiclăuşenilor adunaţi cu arcanul ca să vadă, ca la circ, cea mai frumoasă ministreasă de după 1990. Dar de ce doar după 1990? Or fi fost mai frumoase Suzana Gâdea, Lina Ciobanu sau – Doamne fereşte! – Elena Ceauşescu? „Într-un clasament făcut de noi, primarii, sunteţi pe primul loc în ceea ce priveşte miniştrii care îşi ţin promisiunile. O să rămâneţi în istoria oraşului nostru”, a mai clamat Groza. Care n-a uitat gestul de-a o face pe tanti Nuţi cetăţean de onoare al urbei de pe Aranca. Nu comentăm acum „performanţele” politice şi administrative ale Elenei Udrea. Orice om cu bun simţ ştie că doamna în cauză are o singură calitate (mă rog, să-i spunem aşa), asupra căreia nu trebuie insistat. Problema este în altă parte. Tot auzim vorbindu-se de „un alt mod de-a face politică”. De o nouă generaţie de politicieni. Primarul Groza face parte din această nouă generaţie. Dar ce ne aduce ea nouă? Ce ne spune? Despre modul în care trebuie să linguşeşti în politică? Că poţi avansa doar pe brânci, în genunchi, pupând dosuri, cât mai multe dosuri? Nu e nimic nou. E doar respingător, dezgustător. Pute urât. Şi, eventual, îţi produce aminitiri de acum două decenii şi ceva. Culmea, şi atunci era o Elena, şi, culmea coincidenţei, tot o apropiată a preşedintelui din acea perioadă.