Categories: Justitie

Parere de ministru: justitia nu este politizata, ci corupta

Modernizarea sistemului judiciar şi pregătirea acestuia în conformitate cu noul Cod Civil sunt principalele puncte de pe agenda pe 2011 a Ministerului Jusitiţiei. Ministrul Cătălin Predoiu nu este îngrijorat în privinţa politizării magistraţilor.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, miercuri, la Timişoara, cu magistraţii Curţii de Apel, cărora le-a prezentat programul executivului pentru acest an. Legea micii reforme,pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noului cod civil şi reducerea volumului de muncă al magistraţilor sunt priorităţile din acest an ale ministerului. „Vorbim despre un program greşit elaborat de vechiul consiliu superior al magistraturii. Avem în plan măsuri de eliminare şi înlocuire a acestui program, care să asigure un termen rezonabil actului de justiţie. Nu putem vorbi despre termene care depăşesc şapte-opt luni”, spune Predoiu. „În 2011 ne propunem cel puţin un proiect de lege în parlament, împreună cu noul CSM, în ceea ce priveşte justiţia. Trebuie să promovăm responsabilizarea magistraţilor. Vorbim despre un mecanism tehnic care presupune ca pentru erorile judiciare să existe o răspundere”, a explicat ministrul. Cătălin Predoiu nu consideră că magistraţii ar fi influenţaţi politic, ci, mai degrabă, corupţi sau intimidaţi. „Principalul pericol pentru independenţa justiţiiei nu vine de la presiunile politice, ci din interior, de la unii magistraţi corupţi. Presiunile mai vin din mediul de afaceri sau economic. Mediul politic a înţeles că magistratul este independent”, a declarat Predoiu.

Share
Published by
Renate Simion

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

12 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

13 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

14 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

14 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

15 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

15 ore ago