Să presupunem că aţi reuşit să fiţi proprietarul unei case. Nu contează cum: aţi cumpărat-o, moştenit-o, obţinută prin instanţe etc. În cele mai multe cazuri asta înseamnă mari eforturi, inclusiv de natură materială şi mult timp pierdut prin instanţe. Dar, în fine, acum sunteţi în culmea fericirii, aveţi actele de proprietate în mâini şi mergeţi…
Primaria Timisoara nu poate face concurs de director la Teatrul German. Instanta a suspendat regulamentul votat in CL
Concursul pentru funcția de director al Teatrului German de Stat mai așteaptă. Tribunalul Timiș a suspendat hotărârea de consiliu local prin care fusese aprobat regulamentul concursului. TGST are director interimar din toamna trecută, după ce lui Lucian Vărșăndan nu i-a mai fost prelungit contractul, pentru că primăria a decis să nu-i evalueze proiectul de management prezentat conform legii.
Basescu, la Timisoara: Cel mai tare ma sperie Justitia
PMP va susține în Parlament modificarea legilor justiției, dar numai cu unele condiții, legate, în principal, de statutul magistraților. Declarația a fost făcută vineri, la Timișoara, de liderul „popularilor”, Traian Băsescu.
Armas, audiat la DNA pentru ca a dat carne de vita drept spaga la judecatori
Iosif Armaș, fost deputat PSD și fost finanțator al echipei Poli AEK Timișoara, dă cu subsemnatul la DNA. El a fost citat la audieri în dosarul celor patru judecători de la Tribunalul Bucureşti acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă. Șpaga ar fi constat în câteva mii de lei și niște… carne de vită!
Ca la „Nufarul”: Brigitte Nastase si-a curatat cazierul din a treia incercare
Brigitte Năstase, fostă Sfăt, va avea un cazier curat ca lacrima, după ce a stat la închisoare doi ani, pentru instigare la tâlhărie și lipsire de libertate. Magistrații de la Judecătoria Timișoara au aprobat, joi, cea de-a treia cerere de reabilitare înaintată de actuala nevastă a lui Ilie Năstase.
S-au gasit judecatori pentru birourile electorale
Prefectura a găsit, cam pe ultima sută de metri, judecători care să prezideze Biroul Electoral Judeţean şi birourile electorale municipale şi orăşeneşti la alegerile locale. Timișul era ultimul județ în care această problemă nu fusese rezolvată.
Inca doi judecatori de la Curtea de Apel Timisoara, chemati la DNA
Ancheta în scandalul în care este implicat Nicolae Cătălin Șerban, fostul vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, se extinde. Alți doi judecători care făceau parte din acelaşi complet cu Şerban au fost convocaţi pentru audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti.
Cum au inteles judecatorii timisoreni mesajul lui Predoiu de rezistenta la gruparile infractionale: au eliberat clanul Torj
La mijlocul săptămânii, mai exact miercuri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a făcut o vizită fulger în Timişoara. A stat de vorbă ba cu magistraţii, ba cu ziariştii şi… a plecat. Printre altele, Predoiu le-a cerut magistraţilor să se ţină tare în faţa grupărilor infracţionale. Adică să reziste cu demnitate în faţa presiunilor pe care grupările infracţionale le fac în actul de justiţie.
Parere de ministru: justitia nu este politizata, ci corupta
Modernizarea sistemului judiciar şi pregătirea acestuia în conformitate cu noul Cod Civil sunt principalele puncte de pe agenda pe 2011 a Ministerului Jusitiţiei. Ministrul Cătălin Predoiu nu este îngrijorat în privinţa politizării magistraţilor.
Studenţi în practică la instanţele timişorene
Studenţii de la Facultatea de Drept vor face practică pe lângă judecătorii timişoreni. Profesorii de drept şi magistraţii timişorenii vor să-i aducă pe tineri faţă în faţă cu realităţile din sălile de judecată.