În etapa a treia a play-off-ului Diviziei A de baschet feminin, seria A1, BC Bega Danzio Timişoara a obţinut, sâmbătă seară, o importantă victorie, pe teren propriu, în faţa redutabilei formaţii LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe. Jucătoarele lui Dan Ionescu s-au impus la final cu 57-44 şi au reuşit, astfel, să se revanşeze în faţa celor din judeţul Covasna, care au câştigat ambele dueluri din sezonul regulat.
Localnicele au început foarte bine jocul şi au câştigat primul sfert cu 16-7, graţie şi unei defensive excelente. În următoarele zece minute, pe fondul unei uşoare dominări, vizitatoarele au realizat 13 puncte, faţă de cele şapte ale adversarelor, însă Timişoara a intrat, totuşi, la pauză cu un fragil avantaj, 23-20. Bănăţencele au făcut legea sub panou în sfertul al treilea, pe care l-au câştigat categoric, cu 18-6. Cu 15 puncte în plus pe tabelă înaintea ultimelor zece minute, Stoenescu şi compania au reuşit să-şi păstreze consistentul avantaj, chiar dacă oaspetele, în rândul cărora a evoluat şi Annemarie Părău, timişoreancă la origine, au câştigat ultimul sfert cu 18-16. Învingătoarele au fost răsplătite la final cu aplauze de către propriii suporteri, din păcate aceştia fiind prezenţi în număr destul de scăzut. Sârboaica Ana Vuksic a reuşit cele mai multe puncte pentru BC Bega Danzio, 22. „Azi am dovedit că putem face faţă duelurilor cu formaţii mai valoroase, mai bine cotate, deşi suntem o echipă mai mică. Ne-au îndârjit înfrângerile. Eram încrezător în dorinţa de luptă a fetelor”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul Dan Ionescu. Este prima victorie din play-off pentru bănăţence, care suferiseră până acum două eşecuri, acasă, cu ICIM Arad, şi la Craiova. În runda viitoare, peste o săptămână, Bega Danzio va primi vizita celor de la Rapid.
Rezultate
BCM Bega Danzio Timişoara- LMK BC Sepsi Sfântu Gheroghe 57 – 44
CST BC Alexandria- Olimpia Bucureşti 63 – 49
Rapid Bucureşti- SCM CSS Craiova 73 – 69
Municipal Satu Mare- ICIM Universitatea Goldiş Arad – se joacă duminică
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…