„Daca mi s-ar pune pe masa alimente din soia modificata genetic, nu as avea nicio retinere sa le mananc”

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vorbeşte despre majorarea preţurilor la alimente în lume, dar despre situaţia în care se află România. Tabără susţine că, în ţara noastră, este vorba despre o creştere artificială a preţurilor, întreţinută de comercianţii speculanţi. Ministrul spune, pe de altă parte, că plantele modificate genetic înseamnă o nouă revoluţie verde, fără de care nu va fi putea fi evitată scumpirea, la nivel mondial, a alimentelor.

La nivel mondial, luna ianuarie a însemnat un vârf al preţurilor la alimente. România unde se situează?
România nu se află chiar în vârful respectiv şi sperăm nici să nu ajungă, deşi e foarte greu ca o singură ţară să poată rămâne în afara jocului mondial sau a pieţei mondiale. Să nu uităm că este un avertisment, FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations) a şi dat un coeficient alimentar, în urmă cu numai câteva zile, care arată că este prima dată când creşterea preţurilor este extraordinară. Este provocată şi de anumite condiţii climatice care au fost în anul 2010, iată că unele dintre ele se prelungesc şi în 2011, dar şi de o piaţă haotică la nivel mondial. Când spun asta, să se ia în considerare şi discuţia de a Berlin, a miniştrilor agriculturii, legat de ce va însemna transparentizarea comerţului, de pildă cu cereale, sau propunerea de a se face rezerve la nivel regional. Probabil ca astfel de proiecte să fie abordate şi în grupul de lucru al marilor puteri. Este cert că Franţa, cât va conduce G20 (G20 este un forum creat în 1999, după crizele din Asia şi Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate şi marile economii emergente, având ca membri Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Turcia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. G20 reprezintă două treimi din populaţia planetei, cu aproape 90% din PIB) va aborda o astfel de chestiune. Dar, repet, România nu este în vârf şi sperăm să nici nu ajungem acolo.

Totuşi, în România se anunţă majorări de preţuri la alimente, de la ulei şi până la pâine. Până unde pot fi împinse preţurile?
Trebuie să precizez un lucru: şi cei care anunţă uneori se joacă cu focul! Se doreşte menţinerea unei artificialităţi. Să nu-mi spună cineva că trebuie majorat preţul la carnea de porc, de pildă, când sunt ferme pline de porci şi marfa nu se valorifică. Sau când se importă carne din Europa, din ţările UE, la un preţ foarte jos, şi în România se vinde scump. Este o anomalie şi o lipsă totală de viziune, de abordare a pieţei. Se vrea numai câştig, se vrea numai speculă.

Nu e cam mare diferenţa între preţul de la producător şi cel din magazine, de la comerciant?
Nu numai în România este problema asta. Este o creştere formidabilă de la furnizorul de material agroalimentar la ceea ce ajunge în comerţ. În Franţa, de pildă, la carnea de porc creşterea este de două ori şi jumătate, la fel se înregistrează şi în România. Este nedrept! Este şi cazul laptelui, se cumpără cu un leu, un leu şi ceva de la producător şi ajunge în magazine, iarna, să coste patru şi chiar cinci lei. Este anormal ca în lanţul de distribuţie să se ajungă la o astfel de discrepanţă. Ajung să fie afectate două categorii: producătorul, care munceşte pentru a furniza materia primă şi produsul agroalimentar, şi consumatorul, care plăteşte. Şi asta, pentru ca unii să-şi menţină un profit nejustificat de mare în anumite verigi ale lanţului agroalimentar.

Dar poate controla ministerul o astfel de practică?
Am venit cu destul de multe propuneri, dar ministerul nu are cum să controleze. Noi putem emite strategii în domeniu. În condiţiile în care ministrul este şi parlamentar, poate să emită anumite acte normative, cum este legea privind bunele practici din comerţ. Din păcate, alte instituţii ale statului nu veghează asupra ceea ce înseamnă această distribuire şi mai ales acest sistem speculativ în domeniul agroalimentar.

Care sunt instituţiile acestea?
Protecţia Consumatorului, dar şi Consiliul Concurenţei ar trebui să vadă mai mult ce înseamnă aceste preţuri sau acele taxe care se impun celui care furnizează produsele agroalimentare şi care sunt extrem de multe. Inclusiv Garda Financiară…Este însă binevenită preocuparea celor de la nivelul Comisiei Europene de a găsi nişte soluţii. Inclusiv propunerea mea, de a etala cele două preţuri pe alimente, respectiv preţul de intrare şi cel de ieşire din magazine, şi aici am înţeles că sunt nişte discuţii, că se pot eluda anumite taxe care sunt în magazin, aşa că ne gândim serios să emitem un astfel de act. Dar nu este suficientă stabilirea unui contract unic dintre producătorul de materie primă şi procesator, trebuie avut în vedere şi lanţul de distribuţie, acolo este marea problemă legată de transferul de profit şi de valoare.

Cât din fondurile europene reuşesc să acceseze agricultorii şi fermierii români? Stadiul contractărilor pe proiecte europene este de peste 50%, iar ca valorificare efectivă, undeva peste 10%. Sunt foarte multe contracte în derulare. La DADR avem o valorificare foarte bună, numai anul trecut am dat peste 2,4 miliarde de euro. Este adevărat că există şi probleme pe care le întâmpină beneficiarii sau, invers, sistemul bancar. Mai există şi imperfecţiunea în lucru a instituţiilor noastre. Vrem să eliminăm cât mai mult aceste piedici şi să scurtăm drumul de la contractare la implementare.

Există o controversă în ceea ce priveşte plantele modificate genetic. De ce pro şi de ce contra?
Contra din prostie şi pro pentru că e necesitate. Să nu uităm că, în lume, marile puteri agricole au crescut fenomenal în ultimii ani prin introducerea acestor mari descoperiri. De altfel, nu este vorba de o modificare genetică. Modificarea genetică se petrece în fiecare zi, inclusiv prin metodele clasice de ameliorare. Este, de fapt, o metodă modernă de ameliorare a unor caractere la unele soiuri, la hibrizi, la plante, inlcusiv la animale. În lume, toate ţările care aplică aceste tehnologii sunt mari puteri agricole şi extrem de puternice pe piaţă. În Europa, problema asta nu a fost şi nu este suficient de bine explicată, dar, în aceleşi timp, s-a şi jucat ca o carte politică. Atunci când politica îşi face loc în anumite lucruri, mai ales în ştiinţă şi biologie, nu aduce decât prejudicii. Dacă mi s-ar pune pe masă alimente din soia modificată genetic, sau alte plante, nu aş avea nicio reţinere să le mănânc, eu şi familia mea. Ştiu ce înseamnă o descoperire şi ceea ce va însemna noua revoluţie verde în agricultură, fără de care nu vom putea evita aceste scumpiri din pieţe.