Categories: PoliticaPoliticieni

Alin Popoviciu conduce PD-L?

Într-una dintre cele patru-cinci întâlniri succesive pe care preşedintele Traian Băsescu le-a avut cu liderii PD-L din teritoriu şi cu parlamentarii partidului, preşedintele filialei Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a avut o intervenţie surprinzătoare.

Sursele citate de antena3.ro afirmă că Sorin Frunzăverde a lăsat deoparte adresarea protocolară, luându-l direct pe şeful statului: „Traiane, ai ajuns unde ţi-am zis că o să ajungi! Partidul ăsta este condus de Gelu Vişan şi Alin Popoviciu, de a ajuns să ne înjure toată lumea!”. Reacţia liderului cărăşean vine în contextul în care Băsescu solicita de mai mult timp oameni noi în partid. Or, Gelu Vişan şi Alin Popoviciu fac parte din acei oameni noi care apar zilnic la televiziuni, prin prestanţa lor făcând însă mai mult rău decât bine partidului. Frunzăverde a atacat şi alţi lideri ai partidului, printre care şi pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, pe care a acuzat-o de fraudarea votului de la Legea pensiilor şi pentru că ar fi rupt relaţiile cu Opoziţia. „Cum vreţi voi să conduceţi ţara fără Opoziţie?! N-aţi înţeles nimic despre ce înseamnă să conduci o ţară!”, ar fi spus Frunzăverde, potrivit surselor Antenei3. Aceleaşi surse afirmă că, în timpul acestor acuze, Elena Udrea s-a făcut albă la faţă, încercând să-şi ascundă capul în mâini. Frunzăverde şi-a anunţat în urmă cu două săptămâni intenţia de a candida la preşedinţia PD-L la alegerile care vor avea loc pe data de 15 mai.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

O oră ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

10 ore ago