Niciodată n-am să ajung „om de afaceri” cu temelie în managementul balcanic şi categoric n-am să pot muta atâţia bani dintr-un buzunar în altul precum o face Marian Iancu, imobiliaro-petrolistul din fruntea clubului de fotbal Poli Timişoara. Nu pot şi basta. Nu din cauza crizei, nu din cauza unor incapacităţi de plată prin care trece şi clubul timişorean, ca atâtea echipe de fotbal din România şi Europa, ci din cauza lipsei unui „stomac” tăbăcit special pentru a trece prin toate astea cu eleganţa elefantului şi cu obrazul de-o grosime cu talpa pantofului. Motiv pentru care voi continua să trăiesc din leafă, fără să mă pot măsura vreodată cu aceşti manageri atât de „descurcăreţi”. Nu am fost şi nu voi fi un înverşunat critic al finanţării de către primărie a principalului brand fotbalistic bănăţean, fie el şi structurat într-o firmă privată. Să se dea bani pentru bucuria a 20.000 de contribuabili ce merg la stadion, la fel cum se dau fonduri pentru alte mii de alegători la subvenţia de încălzire CET sau pentru abonamentele RATT. Să se dea, dom’le, dar să existe respect şi disciplină financiară măcar între parteneri interesaţi ca lucrurile să meargă bine. De aici şi până la a vedea cum administratorii lui Marian Iancu la Poli nu plătesc chiria pentru un spaţiu oferit de Primăria Timişoara, indiferent că acel spaţiu a fost mai degrabă folosit de sponsorul tehnic, decât de club, e cale lungă cât drumul până la tribunal. Cum poţi înfiera administraţia financiară pentru necompensarea TVA-ului şi stingerea datoriilor, când tu, la rândul tău, faci din indisciplina în plăţi un mod de lucru? Nu poţi să ceri autorităţilor locale şi judeţene să se ţină de cuvânt în alocarea sumelor promise, dacă tu nu îţi achiţi partea ta de obligaţii, fie că e vorba de chiria la magazinul de prezentare, fie că e vorba de chiria la baza sportivă. Ştiu, Marian Iancu va spune că e restant la CJT, pentru că şi CJT a rămas dator la club. Sau că investiţiile în stadion făcute de BkP depăşesc datoriile lui Poli către administraţia judeţului. Bine-bine, dar că Poli Timişoara a devenit principalul club de fotbal din România care alimentează instanţele de judecată sportivă ale LPF cu cazuri pentru neplata jucătorilor, antrenorilor, fizioterapeuţilor sau filosofilor angajaţi de-a lungul timpului pe la echipă este o mare mânărie, cauzată mai degrabă de un sistem şmecheresc menit să amâne plata, decât din curată sărăcie. Tactica lui Marian Iancu de a nu-i achita drepturile salariale lui Gabi Balint, lui Ioan Ovidiu Sabău, lui Gigel Bucur, poate cel mai reprezentativ jucător din era BkP, Laszlo Sepsi, poate prea nerăbdător şi incorect faţă de club, la care se adaugă un lanţ de restanţe la cluburi europene ca Artmedia Bratislava, Benfica Lisabona şi la nenumăraţi jucători străini contabilizaţi ca transferuri ratate, nu face decât să ne decredibilizeze total ca parteneri în orice tranzacţie viitoare. Metodă de lucru care va lăsa un gust amar, chiar dacă la vară vom sărbători primul titlu câştigat de Timişoara după multe decenii de secetă. Dar atunci mai poţi să-i spui ceva lui Marian Iancu? Că o să zică că de aia a câştigat titlul.
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…