Șefii de la CJT vor culturalizare, așa că își propun să organizeze lunar acțiuni în noua sală multifuncțională a Palatului Administrativ. Miercuri, 16 februarie, de la ora 19, cu intrare liberă pe la intrarea principală a noului corp de clădire a CJT, are loc concertul unplugged susţinut de Bega Blues Band.
„Intenţia noastră este să organizăm în fiecare lună acţiuni culturale care să se desfăşoare în noua sală multifuncţională a Palatului Administrativ. Seria acestor concerte va fi deschisă de formaţia Bega Blues Band. La finalul anului vom avea şi un DVD cu toate evenimentele culturale găzduite de acest spaţiu al Consiliului Judeţean Timiş”, a spus Constantin Ostaficiuc, preşedintele instituției. În sala multifuncțională au loc şedinţele Consiliului Judeţean Timiş, urmând ca ea să fie reorganizată în aşa fel încât să poată găzdui concertul. Bega Blues Band va interpreta hit-urile „Blues de Timişoara” sau „Te sponsorizez”, dar şi piese din repertoriul internaţional. (sursa foto:emm.ro)
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…