În urmă cu zece ani, mai exact în decembrie 2004, Marian Iancu descăleca la Timișoara, iar în ianuarie prelua oficial echipa Poli Timișoara. Se întâmpla la puțin timp după ce Traian Băsescu câștiga alegerile prezidențiale cu un mesaj anti-corupție, printre subiectele preferate fiind chiar Rafo Onești, supranumit „Jafo”. O afacere murdară de unde provenea și cel supranumit „Elefantul”.
Iancu de Ferentari, acest Bercea Mondial al fotbalului
Un ipochimen cu înfățișare și poreclă de pachiderm a ajuns tot mai vocal în ultima vreme. Încet-încet, a pus stăpânire pe spațiul media dedicat fotbalului ocupat cândva de grohăielile lui Mitică și răgetele lui Gigi Becali. Pe individul în cauză îl cheamă în acte Marian Iancu, fiind născut printr-o mahala a Bucureștiului, acolo unde a primit și educația primilor șapte ani.
Ostaficiuc vrea sa scape de Marian Iancu sau cum vrea Brandul sa alunge Elefantul
Liderul CJT şi al PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, se gândeşte la modul cel mai serios la o despărţire de Marian Iancu. Cel supranumit „Brandul” a promis deja mai multor apropiaţi că începutul campionatului o va găsi pe Poli ieşită de sub tutela „Elefantului”.
Elefantul si disciplina fiscala
Niciodată n-am să ajung „om de afaceri” cu temelie în managementul balcanic şi categoric n-am să pot muta atâţia bani dintr-un buzunar în altul precum o face Marian Iancu, imobiliaro-petrolistul din fruntea clubului de fotbal Poli Timişoara. Nu pot şi basta.