Categories: Stiri nationale

Romania nu ia ultima transa de la FMI

România nu va mai lua ultima tranşă de la FMI, în valoare de un miliard de euro, a anunţat duminică seară preşedintele Traian Băsescu. România va lua,în schimb, banii de la UE pentru acoperirea deficitului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că acordul României cu FMI, UE şi Banca Mondială, pe doi ani, s-a încheiat, economia României a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză. „În discuţiile de sâmbătă, ca de altfel şi la discuţiile de la începutul misiunii, am constatat că evaluările României şi ale delegaţiei Fondului, UE şi Băncii Mondiale coincid. Prima expresie care poate fi utilizată este că acordul pe doi ani cu cele trei instituţii s-a încheiat cu succes. Economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză. Ştiu foarte bine că unele măsuri au fost extrem de dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei. Nici eu, nici guvernul, nu am luat aceste măsuri cu plăcere. Măsurile au fost absolut necesare”, a spus Băsescu. România nu va mai lua ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional. „Având în vedere situaţia macroeconomică, România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, nemaifiind necesară. Este vorba de circa un milion de euro pe care nu îi mai tragem, rezerva Băncii Naţionale fiind suficientă. Nu mai tragem ultima tranşă de la FMI, dar vom trage tranşa de la UE, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat”, a completat Băsescu. Noul acord pe care România îl va încheia cu FMIl este de tip preventiv, va fi pe doi ani şi are obiective pe termen mediu.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago