Categories: Timp liber

Daniela Draghici este Miss Martie

La clubul timişirean No Name a avut loc, joi noapte, concursul de frumusete Miss Martie, ajuns la cea de-a doua ediţie şi organizat de PTK Image. S-au înscris la această competiţie câteva zeci de fete, care s-au luptat pentru mai multe titluri. Concursul a avut mai multe probe, inclusiv una de prezentare de lenjerie intimă. Ţinutele de seară purtate de fete au fost asigurate de Mihaela Motişan. Titlul „Miss Martie” i-a revenit Danielei Drăghici, care a avut de înfruntat o concurenţă acerbă. Iasmina, model al agenţiei PTK Image şi participantă la emisiunea „Next Diva”, de la Euforia TV, de unde a fost eliminată, a câştigat, joi noapte, titlul „Miss Frumuseţe”.

[nggallery id=301]

Share
Published by
Andreea Adam

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

3 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

4 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

5 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

6 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

9 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

9 ore ago