Categories: InvatamantUltima ora

Studentii incep protestele in fata Ministerului Educatiei

Studenţii vor protesta, de luni, la sediul Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de prevederile din Legea educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.

Cristina Ramona Fiţ, vicepreşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) , a declarat, duminică, că la pichetul de la Ministerul Educaţiei sunt aşteptaţi să participe aproximativ 400 de studenţi din toată ţara. Protestele ANOSR au început în 28 februarie, când aproximativ 25.000 de studenţi din centrele universitare Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Timişoara, Suceava, Alba-Iulia şi Târgu-Mureş au fost în grevă japoneză. Studenţii au continuat protestele şi în zilele următoare, când au afişat pe cămine şi cantine cearşafuri cu mesaje de protest faţă de Legea educaţiei şi i-au trimis ministrului Daniel Funeriu pachete cu zacuscă, murături, sarmale, slănină, salam şi pufuleţi, pentru a arăta condiţia socială a studentului din România. Reprezentanţii ANOSR spun că aceste proteste nu au determinat Ministerul Educaţiei să reglementeze problemele identificate de studenţi, astfel că începând de luni, 7 martie, ANOSR va protesta pe perioadă nedeterminată în faţa sediului MECTS. „Dreptul de a avea acces direct în toate deciziile din cadrul universităţii este un drept fundamental pentru mişcarea studenţească, un drept câştigat de studenţi în trecut. Nu vom permite nimănui să îl limiteze. În ceea ce priveşte decizia ca prezenţa la cursuri să fie obligatorie, este o decizie lamentabilă a unor profesori incapabili să-şi adapteze metodele de predare la nevoile studenţilor”, a declarat preşedintele ANOSR, Daniela Alexe.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

23 de minute ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

34 de minute ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

38 de minute ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

53 de minute ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

O oră ago