Hibernarea s-a încheiat şi pentru formaţiile timişene ce evoluează în Liga a IV-a. Unirea Cerneteaz – AS Peciu Nou a fost jocul ce a spart gheaţa în seria judeţului nostru, echipa gazdă trecându-şi în cont cea de-a noua victorie stagională.
Negru în prima repriză şi Iorga în actul secund au semnat prima victorie pentru formaţia pregătită de Romeo Malac. Jucătorii de la Unirea Cerneteaz au demonstrat, din nou, că la acest nivel nu sunt obligatorii antrenamentele zilnice sau cantonamentele. Echipa lui Malac a făcut doar câteva antrenamente în această iarnă, niciodată în efectiv complet, pe când cei de la AS Peciu Nou şi-au permis chiar şi luxul unui cantonament de şapte zile la Moneasa, care nu a avut efectul scontat, dacă e să ne luăm după primul joc al returului. Conducerea Unirii ar fi vrut ca primul joc din 2011 să se desfăşoare în premieră la Cerneteaz, dar acest lucru nu a fost posibil. „De vină a fost starea gazonului, pe care era încă zăpadă”, ne-a spus Romeo Malac. Astfel, disputa cu AS Peciu Nou s-a purtat pe terenul sintetic din cadrul complexului „Dan Păltinişanu”.
Sâmbătă şi duminică vor avea loc şi celelalte jocuri, după cum urmează: sâmbătă – CS Dumbrăviţa – Politehnica 2002 Timişoara; FC Deta – Vulturii Pădureni; CSM Lugoj – Informatica Timişoara; CS Sânandrei (Teremia Mare) – Juventus Pişchia; Auto Timişoara – Pobeda Dudeştii Vechi; Timişul Şag – FC Chişoda; Flacăra Făget – Spartak Gottlob; duminică – Real Dragşina – FC Băban Marcel Jimbolia.
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…