Categories: SocialUltima ora

„Oamenii-paianjen” si-au dat intalnire la Timisoara

Se învârt în aer, urcă ziduri, se rostogolesc și se înșurubează, totul cu o viteză amețitoare. Sfidează gravitația și fac asta în cel mai natural mod cu putință. Sunt traceurii sau, altfel spus, practicanții de Parkour. Ei s-au adunat pentru prima dată la Timișoara, într-un jam session.

Parkour este o formă de artă a mișcării inventată de pompierul francez David Belle. Scopul ei este deplasarea în modul cel mai eficient și mai rapid posibil între două puncte, folosindu-te de abilitățile corpului uman. David Belle este și autorul sloganului „etre fort pour etre util”, care a devenit preferatul traceur-ilor din întreaga lume. Pentru a ajunge la destinație, practicanții de Parkour se folosesc de obstacolele pe care le întâlnesc – copaci, ziduri, garduri, capote de mașini sau borduri. Cam cu m face Omul-Păianjen în filmele care au încântat atâtea generații.
Întâlnirea de la Timișoara a avut loc în Parcul Botanic, iar demonstrațiile au fost impresionante. Pe parcursul zilei, traceurii au discutat între ei șo, foate important, și-au demonstrat măiestria. A fost cel de-al șaptelea jam session național de Parkour, care a adunat în orașul de pe Bega în jur de 100 de tineri. Cei mai mulți dintre ei sunt elevi de liceu, atrași de spectaculozitatea și de ineditul acestui adevărat sport.
Raul Kamenik are 18 ani și este traceur de trei ani. „Am văzut Jump London și mi-a plăcut așa de mult, încât am început să mă antrenez și eu, la școală. Am adunat apoi câțiva prieteni și am început să ne antrenăm împreună. E foarte distractiv, e ca și cum Timișoara e sala noastră de sport”, spune tânărul. Raul e sprijinit de părinții lui, care au înțeles cât de serioasă este pasiunea fiului lor, care, până acum, deși a avut parte de experiențe foarte periculoase, nu s-a accidentat grav niciodată. Dan Dinu are 24 ani și e inginer, absolvent de master. Practică Parkour de trei ani și spune că asta l-a ajutat foarte mult. „Pentru a fi un bun traceur ai nevoie de un fizic antrenat, dar și de multă discplină și o perfectă coordonare. Sunt lucruri de care ai nevoie și în viața de zi cu zi”, explică tânărul.
Parkour rămâne până la urmă o „distracţie” masculină. Asta, pentru că prea puţine sunt fetele care se încumetă întâi să încerce această disciplină, iar apoi s-o şi continue. Didi (Diana Popa), 19 ani, a descoperit pasiunea de „zburătoare” în urmă cu patru ani, împreună cu nişte vecini de cartier. Apoi a descoperit oraşul – Constanţa, iar acum spune că nu se va despărţi de Parkour. „Mă antrene z două – trei ore pe zi, aleg, fac voluturi, apoi le pun într-un traseu, şi prefer oricând asta în loc să merg la discotecă”, a declarat tânăra.

[nggallery id=358]

Videoclip0052

Videoclip0054

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: Timişoara

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

2 minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago