Categories: Administratie

Autostrada spre Arad nu va fi gata in 2011

Nicio șansă de drum ca-n UE! Cel puțin așa susține ministrul Transporturilor, care a constatat că lucrările la autostrada Timișoara – Arad înaintează cu viteza melcului. Anca Boagiu a cerut constructorului spaniol să muncească la fel ca la el acasă și a solicitat, rapid, un grafic de lucrări.

Anca Boagiu a ajuns, vineri, la șantierul de la tronsonul de autostradă dintre Timişoara şi Arad. Ceea ce a văzut aici nu i-a plăcut deloc ministrului Transportului. „Sunt nemulțumită de stadiul lucrărilor. După părerea mea de constructor, nu cred că va fi respectat termenul din contract. Autostrada nu va fi gata la finalul acestui an”, a spus Boagiu. Contractul încheiat cu firma constructoare spune că, la finele lui 2011, cele două mari orașe din vestul României vor fi legate de o autostradă nou-nouță, la standarde europene. După cum se lucrează însă în momentul de față, nici vorbă de terminarea lucrărilor înainte de primăvara lui 2012. „Din punct de vedere al ministerului, nu mai aveţi ce să reproşaţi, pentru că în ultimele şapte luni am rezolvat absolut tot. Încetaţi să mai inventaţi pricină de oprit contractele. Ori lucraţi serios, aşa cum lucraţi la dumneavoastră acasă, ori ni se despart drumurile”, a spus Boagiu. Reprezentanții constructorului spaniol trebuie să transmită, până săptămâna viitoare, către minister, un grafic de lucrări, pentru respectarea termenelor contractuale.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

11 minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

48 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

O oră ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

O oră ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago