Ce Johannis?! Sa vedeti la Ciuhandu management!

Frumos gestul conducătorilor de unităţi care au făcut în aşa fel încât oamenii muncii de la oraşe şi sate să sărbătorească Sfintele Paşte cu un zâmbet pe buze, cu iepuraşul mai darnic pentru copii şi bucatele mai îmbelşugate puse de gospodine pe masă. Toate acestea, sub forma unor prime pascale vărsate pe cardul de salarii, au ajuns să fie posibile după ce premierul Emil Boc a anunţat sfârşitul crizei. După cum a şi arătat în repetate rânduri prim-ministrul României, semnele relansării economice nu au ajuns la toată lumea, ci mai întâi în sectoarele unde bugetele au permis acest lucru, în vreo multinaţională cu director nu prea zgârcit, în societăţile comerciale ieşite pe plus după un dezgheţ la capitolul exporturi, în unele zone de servicii, instituţii stabile din punct de vedere financiar, unde trei-cinci, hai zece milioane pe cap de salariat n-au reprezentat motiv de intrare în procedura de faliment. Asta în sectorul privat, că în administraţia publică, în alte instituţii de stat, Paştele a venit şi mai îmbelşugat. Unde s-a muncit pe rupte şi rezultatele se văd, jos pălăria, să vă trăiască managementul!, acolo primele au fost şi mai mari, cam cât un salariu mediu pe economie. Să tot fie 12-15 de milioane de lei care s-au furişat în conturile angajaţilor din Primăria Timişoara, conform contractului colectiv de muncă, duios şi fără prea multă gălăgie. Lucru pe care chiar nu pot să-l înţeleg. De vreme ce la Poşta Română, o societate de stat cu pierderi, un factor poştal primeşte supliment de un milion jumătate pentru un miel mai rahitic, iar la consiliul judeţean bate vântul prin conturi, la primărie, factorii de răspundere, în loc să se laude cu atâta măiestrie financiară, o dădeau din colţ în colţ când au fost întrebaţi de presă cum stă treaba cu prima. Păi în locul primarului Ciuhandu, al vicelui Orza sau al junelui Grideanu găseam prilej să laud conducerea instituţiei care a reuşit să ofere angajaţilor o grămadă de bani când de abia am ieşit din criză. Ce manager care face din rahat bici nu se va lăuda cu performanţa sa? Pe praful ăsta, când lumea îşi târâie bugetele de supravieţuire de pe-o lună pe alta, iată că există şi manageri care reuşesc să satisfacă cu brio nevoile cetăţenilor din urbe, dar şi ale angajaţilor care au pus umărul la asemenea performanţe financiare. Ca edil într-o asemenea instituţie de ce m-aş ascunde de o asemenea grozavă performanţă, ca şi când ceva n-ar fi în regulă? Ce-ar putea să se întâmple? Eventual ar zice lumea: „Ce Johannis?! Să vedeţi la Ciuhandu management!” sau „Să mai vină Ciuhandu să zică că n-are bani!”.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

8 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago