Cornu: „Probabil domnul Grindeanu a inceput mai devreme campania electorala”

Georgică Cornu, patronul firmei Confort şi preşedintele CCIAT, răspunde acuzaţiilor venite din partea administraţiei locale. Viceprimarul Sorin Grindeanu a declarat, în mai multe rânduri, că este nemulţumit de lucrările pe care le execută această societate la drumurile din oraş.

Domnule Cornu, aţi ajuns inamicul public numărul unu al primăriei. De ce?
Domnul Grindeanu a fost anunţat de preşedintele PSD, Titu Bojin, ca fiind candidat la Primăria Timişoara şi probabil că nu are altă modalitate de a ieşi în evidenţă.

În decurs de numai câteva zile, viceprimarul s-a declarat nemulţumit de modul în care firma pe care o patronaţi, Confort, execută atât lucrările de pe Calea Torontalului, cât şi cele de pe strada Steaua. De unde aceste atacuri?
Pot să vă spun că la mine au venit primari şi oameni de pe unde am executat lucrări şi m-au felicitat pentru cât de bine le executăm. Ba mai mult, m-au întrebat ce facem de nu apar gropi în asfalt. Rămân surprins. Probabil domnul Grindeanu a început mai devreme campania electorală.

Legat de hârtia pe care Primăria Timişoara a primit-o de la CCIAT, acel certificat de forţă majoră pentru firma Confort, în această situaţie nu există un conflict de interese între Confort şi CCIAT?
Hai să lămurim problema asta! Noi n-am avut probleme cu nimic, nici cu termenele de plată, nici cu primăria şi nici cu nimeni. Dar, având în vedere conflictele din Libia, Tunisia, Egipt, din ţările arabe, probabil şi cutremurul din Japonia… Aşa cum ştie toată lumea, materia de bază pentru asfalt este produs petrolier. Bitumul s-a majorat cu 20% de anul trecut până acum, motorina, cu 10%, iar benzina, cu 6%. La nivelul acesta, normal că nu poţi să faci lucrările, nu ai cum. O variaţie în limita bunului simţ o suporţi, dar la 20%, când ponderea costului în asfalt este bitum… Domnul Grindeanu probabil nu a auzit de certificatul de forţă majoră. În lege, aceste certificate le dau camerele de comerţ, iar cei de la Confort au venit cu o cerere motivată de evenimentele din lume şi au cerut un certificat pentru a le oferi posibilitatea de a încerca o renegociere a preţului. Cerificatul este dat de jurist, nu este dat de mine, de ce să fie conflict de interese? Domnul Grindeanu trebuia să dea un răspuns scris, nu în presă. Nu i-am făcut nimic domnului Grindeanu, nu am furat din banul public, ce vrea? Acum, cu campania electorală, mai aud timişorenii de dânsul. Dar ar trebuie să meargă să vadă gropile din oraş, să vadă ce se întâmplă cu drumurile şi cu tot ce este în oraşul ăsta şi atunci să şi le asume.

Domnule Cornu, aţi sponsorizat vreun partid la ultimele alegeri?
Nu.

Vă gândiţi să sponsorizaţi unul la viitoarele alegeri?
Nu.

Cu Primăria Timişoara aveţi litigii în instanţă?
Da, sunt licitaţii pe care le-am câştigat în instanţă, iar primăria refuză să încheie contractele, de exemplu cea de la Piaţa Iosefin, şi mai avem un litigiu cu Bulevardul Rebreanu, unde ne-au cerut nişte bani, au făcut o expertiză prin Ungaria, dar eu nu fac caz de asta.

Cât de bună vi de pare ideea ca toate lucrările de drumuri din oraş să ajungă la Societatea de Drumuri Municipale?
Poate îşi face domnul Grindeanu vreo firmă…vă daţi seama ce prostie a putut să scoată! Păi cu asta vrea să ajungă primar? Ce să caute SDM? Statul trebuie redus din ecuaţie, pentru că toate prostiile le fac cei care dirijează statul. Domnul Grindeanu dirijează banul public, tot statul, şi de aia poate să discute aşa. Ce să facă SDM? SDM anul trecut a ieşit în pierdere cu două milioane de euro. O altă firmă ar fi fost în faliment, dar SDM îl are în spate pe domnul Grindeanu, dânsul scoate hotărâre şi banul public îl bagă la SDM, că-i este uşor. Dar îi transmit: să cumpere SDM şi să vină să lucrăm împreună, că şi aşa o lăuda că este cea mai bună firmă de drumuri din Timişoara.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Descoperă noua tendință de shopping cu haine și accesorii de probă!

Comanzi, probezi, plătești doar ce păstrezi! O nouă tendință de shopping inteligent și confortabil pentru…

52 de minute ago

Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest…

55 de minute ago

În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO

Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea…

O oră ago

ABA Banat a reabilitat integral barajul și albia râului de la Oravița

În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au…

O oră ago

După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa

La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea…

2 ore ago

<b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele…

3 ore ago