Gheorghe Falca: Seful de la Drumuri va fi din interior

Ieşirea la pensie a lui Ioan Maliţa, fostul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, a dat startul unei adevărate vânători pentru acest post. Cele mai multe nume vehiculate pentru mult râvnita funcţie sunt de coloratură portocalie, dar, în cele din urmă, câştig de cauză ar putea avea altcineva.

Atât Ioan Maliţa, cât şi predecesorii săi au fost oameni din sistem, ingineri de drumuri, cu doctorate în domeniu. Cei mai mulţi dintre ei nici n-au avut carnet de partid. Cel puţin Maliţa a păstrat echilibrul între forţele politice dornice să-şi impună influenţa aici. Revenind la vânătoarea funcţiei, imediat după ieşirea la pensie a lui Maliţa, au fost speculate mai multe nume, majoritatea colorate în portocaliu. Într-o şedinţă a PD-L Timiş s-a decis sprijinirea lui Dorin Cutu, vicepreşedinte al organizaţiei, consilier judeţean şi director al RAR Timiş. Fost miliţian, singura legătură a lui Cutu cu drumurile este faptul că e un fel de băiat de mingi al unui mic baron local al asfaltului, Florin Măran, patron al fimeri Tehnocer. Dinspre Arad a umblat zvonul că primarul Gheorghe Falcă l-ar susţine pe un cunoscut al său, Mircea Meluţ. Diferenţa dintre Cutu şi Meluţ este însă de la cer la pământ. Meluţ a terminat ca şef de promoţie Secţia de Căi Ferate Drumuri şi Poduri a Facultăţii de Construcţii Timişoara. În acest moment, este director la firma spaniolă FCCC. Or, o firmă străină nu oferă posturi cu răspundere activiştilor de partid. El a făcut, într-un timp record, drumul Timişoara-Lugoj, după plecarea grecilor ce au trenat aici lucrările. Mai mult, Meluţ nu este membru de partid. Şi, totuşi, Falcă ne-a declarat că zvonurile referitoare la Meluţ nu sunt adevărate. „Meluţ este un specialist, dar eu nu-l susţin. Voi solicita ca în fruntea acestei direcţii să fie un om din interior, unul dintre cei doi directori adjuncţi: Horaţiu Simion ori Sorin Lucaci. Putem discuta de un om din afară doar pentru o funcţie de director adjunct”, ne-a declarat Falcă, om cu influenţă în PD-L. De remarcat că, din anii ‘50, în fruntea acestei regionale nu au mai fost activişti politici. Nostalgic, PD-L Timiş vrea însă neapărat să readucă acei ani în zilele noastre, prin propunerea lui Cutu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

19 minute ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

2 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

3 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

4 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

4 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

5 ore ago