Categories: Timp liber

Pedalare de placere prin Padurea Verde

Prima tură ciclistă bănăţeană „Verde pentru Biciclete” are loc sâmbătă, în 30 aprilie. Excursia e programată prin Pădurea Verde, traseul fiind ales în mod special.

Plecarea în tură se dă la ora 10, la Casa „Verde pentru Biciclete”, parcarea Timco, strada Circumvalaţiunii. Traseul pe care se va pedala e următorul: Casa „Verde pentru Biciclete” – Muzeul Satului – baraj Dumbrăviţa – Dumbrăviţa – retur. „Recomandăm participarea îndeosebi cu bicicletă de tip mountain-bike. De asemenea, bicicletele trebuie să fie corespunzător echipate şi recomandăm purtarea căştii de protectie şi/sau a vestei reflectorizante. Înainte de plecarea în tură, cei care nu au deja număr de biciclist vor putea primi unul”, au declarat reprezentanţii echipei „VpB”. Tura este accesibilă tuturor categoriilor de vârstă. Lungimea traseului este de aproximativ 17 kilometri, durata de parcurgere fiind de aproximativ două ore. Fiind vorba de o distanţă destul de mare, în timpul turei vor fi făcute popasuri de regrupare, precum şi de realimentare cu apă şi mâncare. Cei interesaţi îl pot contacta pe coordonatorul de tură, Graţian Bolog, la numărul de telefon 0722-550.897. Această tură este prima dintr-o serie de opt care vor avea loc în 2011 şi poate fi considerată o tură „de încălzire”, mai spun organizatorii.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

4 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago