Categories: Cultura

Festival euroregional de teatru, la Teatrul Maghiar

Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara – TESZT, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, începe duminică, 22 mai. Până vineri, aici vor avea loc spectacole, concerte, expoziţii şi dezbateri cu publicul.

Directorul Balázs Attila va deschide oficial evenimentul, la ora 18,30, în foaierul teatrului. Timp de şapte zile, până în 27 mai, teatrul îşi deschide larg porţile, invitând publicul la spectacole, concerte, expoziţie de artă, discuţii cu publicul. Spre deosebire de ediţiile anterioare, discuţiile care au ca punct de plecare spectacolele din TESZT vor avea loc atât după reprezentaţii, cât şi cu jumătate de oră înainte de acestea. Convorbirile ce precedă reprezentaţiile vor funcţiona ca uverturi şi au ca scop familiarizarea publicului cu universul spectacolului. Dezbaterile vor fi moderate de Upor László, traducător şi dramaturg. Programul TESZT cuprinde trei concerte. Luni, 23 mai, de la ora 21, în Sala Mare, va avea loc concertul „Muzica teatrului”, susţinut de compozitorul Cári Tibor şi orchestra lui. Marţi, 24 mai, de la ora 23, în Sala Studio va concerta trupa de blues Kiss, Nagy & Veress Trio, formată din actorul timişorean Kiss Attila, respectiv Nagy Endre şi Veress Albert. În ultima seară de festival, 27 mai, la ora 22,30, în Sala Mare, actorii trupei maghiare din Timişoara vor urca pe scenă şi vor interpreta atât piese din spectacolele teatrului cât şi din repertoriul trupei Shake Kvartett. Accesul la dezbateri şi concerte este gratuit. Pentru spectacole, există mai multe variante de abonamente. Unul general costă 108 lei, respectiv 54 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

17 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

13 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago