Adrian Haiduc se întoarce la Timişoara, după mai mult timp petrecut în America. Şi nu oricum, ci lansând o colecţie de bijuterii, prezentată de excentrica Andreea Adam.
După ce, în luna martie, a creat, în America, cel mai lung mărţişor din lume (584,9 metri), Adrian Haiduc s-a întors la Timişoara. Pentru a-şi anunţa sosirea, el a pus la cale o prezentare a celei mai noi colecţii proprii de bijuterii, împreună cu modelul Andreea Adam, pe post de invitat special. Andreea e cunoscută pentru apariţiile inedite din care nu lipsesc, pe lângă un look extravagant, nenumărate tatuaje intens colorate. Cei doi au decis să colaboreze primăvara aceasta. Haiduc îşi va prezenta, ajutat de Andreea, cea mai recentă colecţie de bijuterii, numită „Grand Canion”. El susţine că s-a inspirat chiar de la Marele Canion, pe care l-a vizitat în ultimul an, în perioada petrecuta peste Ocean, unde a urmat mai multe cursuri de design de bijuterii folosind pietrele preţioase. Noutatatea colecţiei o reprezină mixul de perle şi cristale. Adrian Haiduc a declarat că a optat în principal pentru coliere şi cercei. „În colecţia aceasta, care numără 25 de piese, am creat numai două brăţări, pentru că aceste accesorii ies din modă”, ne-a declarat creatorul. Colecţia de bijuterii „Grand Canion” va fi prezentată sâmbătă, cu începere de la ora 14, în hala Timco.
[nggallery id=398]
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…