Categories: SocialUltima ora

O noua experienta tragica in Himalaya pentru Horia Colibasanu

A reuşit să ajungă pe Makalu, unul dintre cei mai periculoşi „optmiari” din lume, dar s-a întâlnit, din nou, cu moartea în Himalaya. În timpul coborârii, Horia Colibăşanu a încercat să salveze o alpinistă din Elveţia, dar toate eforturile lui au fost în zadar.

Timişoreanul Horia Colibăşanu a urcat pe primul dintre vârfurile din Himalaya pe care a vrut să ajungă. După ce a ajuns pe Makalu (8.463 metri), timişoreanul a avut parte, la coborâre, de un nou episod tragic. Horia şi colegul lui, Peter Hamor, au încercat să ajute o alpinistă din Elveţia, care, deşi extrem de obosită, nu a vrut să abandoneze ascensiunea. Cei doi au găsit-o pe tânăra Joel într-un stadiu avansat de oboseală, şi au fost obligaţi efectiv să o târască după ei câţiva kilometri. Pe drum au cerut un elicopter, dar, din cauza vremii nepotrivite, zborul a trebuit amânaz pentu ziua următoare. După 12 ore, alpinista elveţiană a murit însă. ajutor: un elicoppter, tub de oxiogen, dar din cauza vremii zborul s-a amânat Este cea de-a treia oară când Horia Colibăşanu are parte de experienţe tragice în Himalaya. În 2008, încercând să urce pe Anapurna, l-a văzut murind pe spaniolul Inako Ochoa de Olza, alături de care a stat cinci zile la peste 7.000 de metri, încercând să-l salveze, cu preţul vieţii. Anul trecut, Horia a plecat să-l caute pe spaniolul Tolo Calafat, dar nu a reuşit să-l găsească. Horia Colibăşanu este de meserie stomatolog, are 34 de ani şi este unul dintre cei mai buni alpinişti din Europa. După patru ascensiuni în premieră naţională pe vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, săptămâna trecută, el a reuşit să ajungă pe Makalu, considerat unul dintre cele mai periculoase din lume. În aceste zile, Horia se află la finalul coborârii spre Katmandu. „Am intrat în limita resurselor mele. Dar mi-am dorit enorm să o pot salva pe fata asta”, povesteşte, pe propriul site, Horia. „Ritmul este destul de lent, deoarece încă se simte oboseala de la ascensiunea pe vârf şi mai ales de la coborâre. Condiţiile de pe aici sunt cam aspre, dormim într-un fel de colibe care miros puternic a fum şi sunt foarte friguroase. Pe deasupra la capitolul mâncare, am cam răbdat”, notează Colibăşanu.
(sursa foto: www.horiacolibasanu.ro)

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

5 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

5 ore ago