Categories: Klaus VaterlandOpinii

S-a enervat Tabara: nu mai vrea agropesedisti la Bruxelles

Viorel Matei a fost senator PSD, este consilier judeţean din partea aceluiaşi partid şi preşedinte al unei federaţii de asociaţii patronale din agricultura românească. Aparent, omul are viaţă uşoară. Plimbări toată ziua la Bucureşti trimis de fermieri, zboruri la Bruxelles, să-i ţină de urât translatorului plătit de agricultori să ducă mai departe cuvântul cultivatorilor din sectorul vegetal şi crescătorilor de animale din România, hoteluri bune, lume de calitate etc. Toate bune şi frumoase dacă dl Matei n-ar fi căzut de ceva vreme cu fundul între cele două luntri cu care cochetează. Deşi este încă lider PSD Timiş, în filială au început murmure fine de nemulţumire, cum că Viorel Matei este prea blând cu actualul guvern, că stă la mâna ministrului Valeriu Tabără, să-i plătească din bani publici cotizaţia asociaţiilor de fermieri la structurile europene. De cealaltă parte, din zona puterii nu puteau să nu răsară voci care se întrebau pe cine finanţează ministrul Valeriu Tabără cu bani de la buget, ca să facă fermierii pesedişti adunaţi în asociaţia lui Matei numai mitinguri şi acţiuni de aprigă gâlceavă împotriva actualului guvern. La ultima acţiune desfăşurată la 3 septembrie 2010, câteva zeci de crescători de oi de-ai lui Laie Oprea (fost director Direcţia Agricolă Timiş din partea PSD), Adrian Negoiţă (consilier judeţean, lider PSD Timiş şi preşedinte al organizaţiei judeţene CNSLR Frăţia) au ridicat glasurile împotriva neputinţei guvernului de a oferi subvenţia pentru agricutori. Matei făgăduind atunci că va duce 300 de fermieri la Bruxelles să arate ei Europei ce incompetent e Guvernul României. Evident că ameninţarea nu a mai fost pusă în practică, dar s-a trezit în ministrul Tabără simţul economiei din banul public, ca să nu zic simţul răzbunării, astfel că Executivul nu mai vrea să plătească cotizaţia la forurile europene a Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNAPR). Cu alte cuvinte, dacă federaţiile de agricutori din România vor să trimită reprezentanţi la Bruxelles, păi atunci să-i trimită pe banii membrilor, nu să facă turism pe banii statului fermierii cu o anumită orientare politică, ar zice, dar nu zice, verde-n-faţă, ministrul Valeriu Tabără. Iar dacă membrii cotizanţi nu sunt mulţumiţi de rezultatele trimişilor lor la sfatul mai-marilor europeni, atunci să dea cu dânşi de pământ şi să-i pună pe alţii.

Fiecare are dreptatea lui, iar echilibrul îl poţi găsi, normal, pe la mijloc. Agricultorii pot spune pe bună dreptate că munca lor acolo ar putea compensa neputinţa în domeniu a oficialilor statului român. Ar putea, pentru că, practic, semnele pozitive le cauţi ca Victor Ciorbea pe Luminiţa de la capătul tunelului, cu tot cu prezenţa lui Matei la Bruxelles. Pe de altă parte, normal ar fi ca fiecare organizaţie patronală sau de tip sindical să nu fie dependentă de birocraţia guvernamentală, chiar dacă există asumată o obligaţie neoficială ca această cotizaţie să fie plătită de statul care este reprezentat de respectivele asociaţii patronale în capitala Europei. Pe de altă parte, e adevărat că cele mai multe asociaţii din FNAPR au luat fiinţă nu neapărat ca nevoie de luptă cu sărăcia şi blocajele de la guvern, ci mai degrabă pentru că dosarele de finanţare europeană punctau suplimentar asocierea în organizaţii patronale. Asta până ce toţi şi-au dat seama că aceste structuri noi tocmai de asta s-au înfiinţat, să pună ştampile pe documentele celor interesaţi de bani europeni şi nu neapărat pentru promovarea intereselor pe verticală şi orizontală. În urmă cu ceva ani, am luat parte la o şedinţă de constituire a unei organizaţii patronale păstorite de Ioan Nicolae şi Adrian Porumboiu, ca să-i spun doar pe cei mai mari „moguli” ai agricuturii adunaţi la hotelul Marriot din Bucureşti. Cotizaţia propusă acolo mergea şi până la cîteva zeci de mii de euro pe an pentru cei cu multe mii de hectare în exploatare, iar cotizaţia pentru care s-a iscat acum supărarea este de vreo 200.000 de euro. Bani ar fi de la un anumit nivel în agricultura românească, iar asociaţiile patronale ar putea să-şi susţină trimişii la Bruxelles fără să se dea apă la moară celor care tratează acest domeniu al economiei după apartenenţa politică a celor care conduc asociaţiile patronale, că e a lui Viorel Matei, pesedistul, sau a lui Nicolae Sitaru, pedelistul. La urma urmelor, dom’ Matei, ce mare lucru să vă adunaţi de prin buzunare bani pentru cotizaţia de anul ăsta, că de la anul vin ai dumneavoastră la Palatul Victoria şi se rezolvă de tot problema. Nu numai cu cotizaţia, ci cu toată agricultura.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Rezultate exit-poll. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi intră în turul II al alegerilor prezidenţiale!

Potrivit primelor rezultate de tip exit-poll, în turul II al alegerilor prezidenţiale se vor confrunta…

41 de minute ago

Studenții din Timișoara se înghesuie la vot. Pe lista recordurilor de prezență, din nou apare Dobrești

Secțiile de votare din Complexul Studențesc, dar și deja celebra (electoral) localitate Dobrești, acolo unde…

2 ore ago

La ora 18.00, prezenţa la vot în Timişoara a fost mai mare decât media naţională

La ora 18.00, la trei ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…

4 ore ago

Eugen Dogariu, senator de Timiș, după vot: ” Sper într-un viitor mai bun pentru România și pentru județul Timiș”

Eugen Dogariu, senator de Timiș, spune că la vot a ales ”calea sigură pentru Timiș”.…

6 ore ago

Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație

Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier…

9 ore ago

La ora 12.00, prezenţă mai mare la vot în Timişoara, decât pe judeţul Timiş

La ora 12.00, la cinci ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…

9 ore ago