Liceul de Arte se mută în containere, pe bulevardul Liviu Rebreanu, pentru o chirie mare decât cea solicitată de proprietarul clădirii în care funcţionează, încă, instituţia de învăţământ. Părinţii elevilor sunt revoltaţi de lipsa de înţelegere din partea municipalităţii, ai cărei reprezentanţi spun că decizia de mutare aparţine inspectoratului şcolar.

La Timişoara există un liceu de arte plastice de acum 78 de ani. Din 1974, această şcoală funcţionează în imobilul din centrul oraşului, proprietatea fundaţiei evreieşti Caritatea. Elevii urmează să schimbe condiţiile de aici cu acelea oferite de nişte containere de şantier, de 2,5 metri înălţime. Primăria plăteşte, lunar, pentru clădirea în care funcţionează în prezent Liceul de Arte Plastice, o chirie de 31.600 de euro. Pe 1 aprilie 2010, Fundaţia Caritatea, proprietarul imobilului, a redus valoarea chriei cu 20%. Primăria nu a răspuns ofertei. În mai, fundaţia a oferit municipalităţii o nouă reducere, cu 50%, dar edilii nu au reacţionat nici de această dată. „Lipsa răspunsului faţă de oferta de reducere a chiriei actuale cu 20% aduce până, în momentul de faţă, un prejudiciu bugetului local de 6.320 euro lunar, ceea ce înseamnă un total de 107.440 de euro”, atrage atenţia artistul plastic Tudor Vreme, absolvent al instituţiei, părinte şi membru în Consiliul de Administraţie al şcolii. Chiria pentru imobilul ultracentral nu a fost plătită de mai bine de un an, iar contractul va expira la sfârşitul lunii septembrie. Edilii susţin că nu au fost interesaţi de reducerea făcută de proprietar, deoarece Inspectoratul Şcolar vrea să mute şcoala. „Până în septembrie vor fi mutaţi. Noi avem hârtie de la ISJ prin care cer să îi mutăm”, spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvînt al Primăriei Timişoara. Părinţii sunt extrem de nemulţumiţi. „Mutarea pe Liviu Rebreanu nr. 35 este destul de discutată. Actualul proprietar al clădirii nu ne dă afară. Din contră, şi-a exprimat, în repetate rânduri, sprijinul faţă de acest liceu. De aceea, proprietarul a lansat oferte de reducere a valorii chiriei, care, deşi sunt cunoscute de autorităţile locale, nu sunt cuprinse în proiectul de hotărâre de consiliu local care va fi discutat în următoarea şedinţă”, spune Tudor Vreme. Copiii ar urma să înveţe în containere de şantier pe care municipalitatea ar plăti o chirie lunară de 17.000 de euro, plus TVA, către firma sibiană Algeco, o companie care derulează şi alte afaceri cu Ministerul Educaţiei. Ultima ofertă a Fundaţiei Caritatea este sub acest nivel, dar nu este luată în seamă de primărie. „Nu numai că am întâmpinat obstacole în a avea un dialog cu autorităţile, dar şcoala de pe Liviu Rebreanu este un imobil de zeci de ani, nu are autorizaţie de funcţionare şi necesită reparaţii capitale. Astfel, celor 17.000 de euro de care vorbeşte municipalitatea că vor fi plătiţi chirie pentru spaţiile modulare li se va adăuga cheltuiala cu amenajarea spaţiului respectiv. Dacă chiria e mai mare în containere şi nimeni nu ne dă afară de aici, nu înţelegem de ce trebuie mutată şcoala”, afirmă şi Ildiko Pataki, mama unui elev, la rândul ei membru în Consiliul de Administraţie al şcolii.

[nggallery id=472]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

20 de minute ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

31 de minute ago

Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO

Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului…

O oră ago

Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru…

O oră ago

Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day

Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor,…

O oră ago

Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un…

2 ore ago