Categories: Social

„Din pacate, si in capitala Banatului gasim marlani”

Cabral, vedeta de televiziune de pe postul Acasă, a reacţionat pe blogul său la felul în care angajaţii Heaven îşi tratează clienţii. Groparu, un alt blogger extrem de urmărit, comentează şi el, indignat, incredibila întâmplare petrecută la clubul timişorean.

„Că i-ar fi spus unui negru că nu poate intra pentru că e club all-white era urât. Că i-ar fi spus unui ţigan la fel şi din acelaşi motiv era urât. Că i-ar fi spus unui maghiar că nu se poate… iar era urât. Dar asta… e deja prea mult. Nu înşir motivele şi nici nu mă apuc să comentez, îmi place să scriu frumos şi despre lucruri frumoase pe blog şi dacă m-aş porni aş cam da cu cărămida-n geam. Însă nu trebuie trecută cu vederea sub nicio formă!”, a scris Cabral. El face trimitere la un alt blog celebru, cel al lui Groparu, un bun prieten al regretatului Mile Cărpenişan. Acid cum îl ştiu toţi cei care îi citesc postările, Groparu e categoric. „De Timişoara mă leagă ombilical un oarece zis suflet, iar cei care cunoaşteţi relaţia mea cu marele sârb ştiţi şi de ce. Este oraşul în care am fost mereu ca acasă, cu timişorenii m-am simţit mereu în largul meu oriunde m-am întâlnit cu ei (…) În mintea mea, Timişoara a fost şi rămâne cu zece ani în faţa celorlalte oraşe. Din păcate, şi în capitala Banatului găsim mârlani. (…) Clubul Heaven Studio din Timişoara i-a refuzat accesul unei tinere cu dizabilităţi, aflată în scaunul cu rotile, pe motiv că le provoacă disconfort celorlalţi clienţi”, scrie el. Postarea este completată în momentul în care apare declaraţia şefului de sală, care spune despre clubul timişorean că nu este… instituţie publică sau de stat, să fie obligată să lucreze cu astfel de persoane. „Da, aţi citit bine. În secolul XXI, într-un oraş etalon al României, unei persoane cu dizabilităţi i se refuză accesul într-un club. Nu unei persoane recalcitrante, unuia deja beat praştie sau vreunui scandalagiu cu sabia de samurai ascunsă-n mânecă: unei fete în scaunul cu rotile, pentru că suntem bărbaţi şi fata în scaunul cu rotile nu vine cu gaşca să ne spargă dinţii. Ce poate fi mai dezgustător, mai josnic şi mai scârbos? Mai inuman, cinic, câinos şi răutăcios? Mai mult, în loc să îşi asume greşeala (…) personajul Liviu Ciubotă, şeful de sală, ne arată şi el, graţios, cum gândeşte cu ciubotele: «Domnule» Liviu, lasă-mă să te luminez: eşti instituţie de interes public chiar dacă eşti o firmă privată. În momentul în care îţi intră pe uşă primul consumator eşti obligat, prin lege (…), să respecţi anumite reguli tocmai pentru a proteja clienţii de abuzuri ca cel pe care tocmai l-aţi comis. Iar oamenii, indiferent dacă sunt lezbieni, programatori în C+, ţigani sau locuitori ai planetei violet au anumite drepturi, printre care dreptul la egalitate, la nediscriminare, la demnitate. Drepturi pe care tocmai aţi făcut pipi cu puţa voastră aia mică. Şi sper ca acest lucru să se lase cu sancţiuni deloc neglijabile, oricat de «jmekeri» ar fi avocatii vostri”, a mai notat Groparu.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

2 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

20 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

21 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

21 de ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

21 de ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

22 de ore ago