Echipa antrenată de Robert Fruşa dispută, duminică, meciul care va stabili campioana României la juniori A. FC Timişoara va întâlni Viitorul Constanţa, iar, în finala mică, Poli 2002 va înfrunta Dinamo.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat programul celor două finale ale Campionatului Naţional de Juniori A. Centrul de fotbal de la Buftea va găzdui, duminică, cele două partide ale juniorilor născuţi după 1 ianuarie 1992. De la ora 9 începe finala mică: Poli 2002 va lupta cu Dinamo, pentru ocuparea locului al treilea. Marea întrecere este programată începând de la ora 11. Grupa de juniori ai lui Poli, născuţi după 1992, vor încerca să cucerească titlul. Echipa lui Robert Fruşa are dublă motivaţie: titlul, dar o „răzbunare” pentru înfrângerea suferită de echipa antrenată de Cristi Contescu, eliminată în semifinale de Viitorul Constanţa. În penultimul act al competiţiei au fost înregistrate următoarele rezultate: Viitorul Constanţa – FC Politehnica 2002: 2-0 şi 2-2, respectiv Dinamo – FC Timişoara 2-1, 1-2, 3-6 la loviturile de departajare.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…