Categories: PoliticaUltima ora

Nicolae Robu si Stefan Dragulescu sunt incompatibili!

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, vineri dimineaţă, că rectorii Politehnicii şi Universităţii de Medicină din Timişoara sunt incompatibili cu postura de aleşi ai poporului în parlament. Numele senatorului Nicolae Robu şi al deputatului Iosif Ştefan Drăgulescu apar alături de alte două cadre didactice din Bucureşti, între care fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Potrivit reprezentanţilor ANI, cei doi timişoreni sunt în incompatibilitate pentru că sunt în acelaşi timp rectori şi parlamentari. „Domnul Nicolae Robu a fost informat, la data de 19.05.2011 (…) cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, iar la data de 1 iunie s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate (…) În urma evaluărilor efectuate (…) s-au identificat următoarele elemente: mandatul domnului Nicolae Robu de senator în Parlamentul României a fost validat prin Hotărârea Senatului României nr. 68 din data de 19.12.2008; începând cu anul 2008, domnul Nicolae Robu exercită funcţia de Rector şi ordonator principal de credite al Universităţii Politehnica din Timişoara; domnul Nicolae ROBU exercită, în prezent, şi funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, filiala Timiş”, se precizează în comunicatul ANI. „În urma evaluărilor efectuate, în cazul domnului Ştefan Iosif Drăgulescu s-au identificat următoarele elemente: mandatul domnului Ştefan Iosif Drăgulescu de deputat în Parlamentul României a fost validat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 40/19.12.2008; începând cu anul 2008, domnul Ştefan Iosif Drăgulescu exercită funcţia de rector şi ordonator principal de credite al Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara”, spune acelaşi comunicat. „Au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor, deoarece, conform art. 215, alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 «persoanele care ocupă o … demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului», iar, potrivit art. 215, alin. (4) din acelaşi act normativ: «funcţia de rector este incompatibilă cu deţinerea de funcţii de conducere în cadrul unui partid politic pe perioada exercitării mandatului»”, precizează ANI. Inspectorii acesteia au ajuns la concluzia că atât Nicolae Robu, cât şi Ştefan Drăgulescu sunt în incompatibilitate din 10 februarie 2011. În termen de 15 zile, cei doi vor contesta în contencios administrativ. Dacă ANI va dovedi în final incompatibilitatea, cei doi vor fi nevoiţi să ia o pauză de trei ani din cariera de parlamentari.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 minute ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

18 minute ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

3 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

4 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

4 ore ago