Categories: Sport

O singura echipa timisoreana in finala juniorilor A

Mult dorita finală alb-violetă nu a putut fi concretizată. Poli 2002 a remizat cu Viitorul Constanţa, iar echipa de la Marea Neagră este cea de-a doua finalistă a Campionatului Naţional de Juniori A.

Poli 2002 nu a reuşit să ia exemplul generaţiei 92, care s-a calificat duminică dimneaţă în finala întrecerii destinate juniorilor A. După ce a fost învinsă cu 2-0 în tur, echipa lui Cristian Contescu a remizat pe teren propriu, 2-2, cu Viitorul Constanţa. Scorul a fost deschis de oaspeţi în minutul 15, însă Vântură a restabilit egalitatea la scurt timp. Poli a intrat în avantaj la pauză, 2-1, după dubla semnată de Vântură. Alb-violeţii au sperat la cel puţin încă un gol în repriza secundă, însă norocul a fost de partea constănţenilor. Oaspeţii au făcut 2-2, iar Poli 2002 s-a oprit în semifinale. „Pe ansamblu se pare că s-a pierdut calificarea la Constanţa. Acum am dat două goluri, dar am şi încasat, mai ales primul cu foarte mare uşurinţă. Şi-au dorit foarte mult, dar au intervenit şi vârsta, şi tracul. Eu sunt mulţumit de ei. Au avut un parcurs bun. Au reuşit să ajungă în primele patru. Mai au un an de muncă, după care li se încheie junioratul şi sperăm că vor avea un potenţial mult mai bun şi o exprimare în joc cât mai apropiată de performanţă”, a declarat la finalul partidei antrenorul Cristian Contescu. „Performanţă e atunci când tragi linie şi de la nivel de juniori vin jucători la prima echipă. Performanţă înseamnă că în cadrul clubului avem jucători care au certe şanse şi care trebuie să ajungă la prima echipă. Dacă vorbim despre performanţă, faptul că două echipe ale Timişoarei au jucat o semifinală este unicat în fotbalul românesc. Mi-aș fi dorit să joace o finală, pe «Dan Păltinişanu», între cele două generaţii, cea de 1992 şi cea de 1993. Nu s-a putut. Acum cu un ochi râdem, cu celălalt plângem. Sper ca echipa de ’92 să aibă acelaşi joc bun ca acum doi ani, când au ieşit campioni”, a spus Gheorghe Chivorchian, președintele Consiliului Director al lui Poli, care a afirmat şi că trei sau patru jucători născuţi în 1992 vor face pasul la prima echipă cât de curând. Finala Campionatului Naţional de Juniori A, dintre Poli 92 şi Viitorul Constanţa se va juca în 19 iunie.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

8 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

11 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago