Guvernul nu este interesat să ajute industria românească şi îi sufocă pe industriaşi prin taxe. Vicepreşedintele PC, Maria Grapini, spune că realitatea din mediul economic contrazice total declaraţiile guvernanţilor.
Liderul conservatorilor timişeni a precizat că a avut o întâlnire cu un grup de 100 de industriaşi români, care au prezentat un studiu tehnic în care au fost comparate datele din semestrul II 2010 cu cele perioada similară a anului 2009 şi din care a reieşit că profitabilitatea companiilor a scăzut. „Studiul se referea la profitabilitatea companiilor, la numărul de angajaţi, la datorii, lucruri care arată printr-un punctaj alocat, starea mediul de afaceri. Starea IMM-urilor în semestrul II 2010 comparativ cu similarul 2009 s-a deteriorat – a scăzut profitul, a scăzut numărul de angajaţi, au crescut datoriile companiilor, precum şi numărul de lichidări şi radieri”, a explicat Maria Grapini. Liderul PC spune că toate acestea contrazic afirmaţiile guvernului, potrivit cărora România a ieşit din recesiune. „Industriaşii au cerut să se aplice strict reglementarea de control a intrărilor de marfă pe piaţa internă, cele legate de calitate, cantitate, documente, contrafacere, pentru că, din nefericire, în această perioadă în care trebuia să crească exigenţa, aceasta a scăzut. Puterea a fost interesată, în această perioadă, cum să împartă comisioanele, nu cum să reglementeze piaţa”, a remarcat vicepreşedintele conservator.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…