Nu vorbi de revolutie in tara secretarului de partid

Premierul Emil Boc a anuntat pe cale orală că s-ar putea ca recompensele acordate luptatorilor din revoluţia din decembrie 1989 să fie anulate, astfel de despăgubiri urmând să mai primească doar urmaşii eroilor martir şi răniţii, pe ideea că 20 de ani de “milostenie” a statului ajunge, bani nu mai sunt la buget, iar terenuri nici atât după atâtea explozii imobiliare. „Acordarea acestor sume din partea guvernului se mai justifică doar pentru urmaşii celor decedaţi şi ai celor răniţi grav. Cred că pentru restul, 20 de ani au fost suficienţi”, a spus Boc pe un post favorit de televiziune, după care a aşteptat cuminte să-l taxeze, prin reacţii aprige, reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din Timişoara şi din alte localităţi unde s-a luptat împotriva comunismului în 1989. Replica a fost însă exagerat de decentă şi a insistat pe aspectul moral al acestei amputări financiare pe care guvernul ar vrea să o facă în dauna revoluţionarilor: “Noi, timişorenii, avem bun simţ, aşa cum l-am avut şi în Decembrie 89 şi nu cerem decât să fim lăsaţi în pace. Nu ne mai târâţi în retorici iresponsabile, ştim că ne urâţi, pentru că nu puteţi fi ca noi – curaţi şi curajoşi. Chiar nu aţi aflat că Revoluţia a început în 14-15 decembrie 1989, că în 20 decembrie eram un oraş liber, că în 28-29 ianaurie 1990 am avut alegeri libere în Timişoara?…”. Perfect de acord cu semnatarii comunicatului în ceea ce priveşte bunul simţ ce ar trebui să emane de la Timişoara. Dincolo de frământările actuale ale Guvernului Boc în direcţia ajustărilor bugetare, cred şi eu că acest subiect nu ar mai trebui asociat termenii financiari. Revoluţia din 1989 se aniversează, unii o comemorează şi, una peste alta, ea trebuie lăsată istoricilor pentru limpezirea unor momente încă tulburi, cele în care Ion Iliescu şi „gialul” Militaru apar mânjiţi de sânge până la coate. După 20 de ani marcaţi de nedreptatea de-a poziţiona securiştii şi activiştii de partid în fruntea statului român, iar setea de dreptate a victimelor a fost potolită cu plăţi compensatorii cu două-trei zerouri în coadă ori cu terenuri pentru care revoluţionarii au ajuns să se bată ca-n capătul lanţului trofic, chiar că spusa lui Boc ar trebui să vină ca o izbăvire: “Cred că 20 de ani sunt suficienţi şi cred că ar trebui să intrăm în rândul lumii în privinţa drepturilor şi obligaţiilor”.

Urmaşii victimelor, răniţii, dar şi arestaţii sunt categorii de revoluţionari care ar trebui să rămână şi în atenţia statului român din toate punctele de vedere, inclusiv cel bugetar. Nu cred însă că un luptător curajos a fost scos în stradă de gândul că aşa îşi va rezolva pe viaţă un pumn de bani de la statul român, fie ei şi sub forma unor rente, scutiri de taxe şi impozite etc. În unele momente ale lui decembrie ’89, diferenţa dintre un luptător cu patalama din Roşiorii de Vede şi un timişorean independent, pe cont propriu şi propria conştiinţă, a constat doar dintr-o doză de bun simţ. Iar între un arestat şi acelaşi participant de rând, în iuţeala picioarelor. Nicio clipă nu m-am gândit în acele zile – când veneam acasă la 5 dimineata, pândit pe la colţuri de maşini albe cu farurile stinse şi scăpat doar sărind gardurile prin grădinile oamenilor – să-mi depun dosar pentru a primi recompense de la statul român. Deşi o grămadă de colegi de la ELBA, cărora nu le contest meritele, au obţinut aşa ceva pentru participarea la prima răzmeriţă într-un perimetru industrial în săptămâna revoluţiei. Şi în aceste condiţii, singurul regret trăit acum nu este lipsa acelor bani de la guvernele Roman, Văcăroiu, Ciorbea, Tăriceanu sau Boc, ci tocmai lipsa de justiţie şi că am ajuns să n-avem de ales mai apoi la vot decât între comunişti sau chiar mai rău, între foşti securişti.

Sigur că şi eu m-aş enerva dacă mi-ar tăia statul un drept material din raţiuni de supleţe bugetară, iar guvernul sparge banul înzecit prin tot felul de comisioane la lucrări publice. Dar poate că Guvernul Boc nu taie banii revoluţionarilor din considerente bugetare. Poate că, pur şi simplu, a luat notă de rezultatele sondajelor de opinie care au scos la iveală altceva mult mai grav decât ce li se întâmplă acum celor implicaţi în decembrie 1989 de partea bună a baricadei. Decât planurile lui Boc, domnilor revoluţionari, mai dureros este să aflaţi că 45% din respondenţii din sondaje consideră comunismul o idee bună, dar aplicată prost, şi numai 25% cred că e o idee proastă aplicată şi mai prost. Unde mai pui că 60% regretă că a fost omorât Ceauşescu. Dacă aşa o să şi voteze oamenii ăştia, mi-e teamă că viitoarele guverne o să le şi tragă din salariu celor care au participat la revoluţie. Asta aşa, din eleganţă, ca să nu redeschidă închisorile politice.