Categories: SocialUltima ora

Petru Roman: „Din cate stiu eu, nu s-a dat cu sabia”

Primarul Petru Roman susţine că în scandalul de la Deta nu s-a folosit nicio sabie. El spune că nu ştie nimic despre taxa de protecţie pe care odraslele sale ar fi cerut-o localnicilor şi repetă, aproape obsesiv, că relaţiile cu fiii lui sunt foarte reci. Călin, băiatul cel mic, a fost prins duminică seară şi a fost deja audiat.

„Îmi cer scuze faţă de locuitorii din Deta, nu era nevoie de un asemenea scandal. Nu intenţionez să-mi dau demisia sau să mă suspend din funcţie, pentru că mă consider o victimă a acestui scandal. De la a acuza şi la a dovedi este un drum lung. Din câte ştiu eu, nu s-a dat cu sabia”, a spune Petru Roman. Edilul de Deta susţine că fiii lui lucrează amândoi, deşi localnicii afirmă exact contrariul. „Ambii băieţi sunt angajaţi. Cel mic lucrează la APIA, iar cel mare, la o firmă privată”, a declarat Roman. Călin, cel mai mai mic dintre fraţii Roman, a fost găsit, duminică seară, de poliţişti, într-una din casele tatălui său. Oamenii legii au avut nevoie de 16 ore pentru a putea obţine un mandat de percheziţie. „Casa este a mea. Am cumpărat-o acum patru ani, la licitaţie. Am luat un credit. Călin şi-a făcut acolo o cameră în care locuieşte”, a explicat primarul. Acesta a declarat, anterior, că a încercat de mai multe ori să-şi sune copiii, dar niciunul dintre băieţi nu i-a răspuns la telefon. Petru Roman a spus, de asemenea, că nu a verificat imobilul în care a fost găsit fiul său cel mic. Interesant este că în declaraţia de avere depusă în septembrie 2010, primarul din Deta nu a trecut nicio casă, în afara celei în care locuieşte împreună cu soţia sa.
Bogdan Roman, fiul cel mare al lui Petru Roman, este căutat în continuare de poliţie, după ce a înjunghiat trei persoane. Martorii spun că ar fi avut o sabie. El a dispărut imediat după incident şi a fost dat în consemn la frontieră. Fratele lui şi alţi doi tineri implicaţi în acelaşi scandal au fost audiaţi deja.
Între timp, IPJ Timiş a anunţat că anchetează modul în care au acţionat poliţiştii din Deta. Asta, după ce martorii au declarat că oamenii legii au asistat pasivi la întregul incident, stând la numai câţiva metri de victime şi agresori. În noaptea conflictului, poliţiştii din Deta au cerut ajutor la 112, cel care a sunat la numărul unic de urgenţă fiind chiar şeful poliţiei! Cel puţin aşa susţine comisarul şef Doinel Malcoci, ofiţerul care a preluat apelul. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie spune că echipajul se afla, într-adevăr, în zonă, dar departe de locul scandalului. „Colegii mei erau la 50-60 de metri distanţă de eveniment. Au fost într-o acţiune care monitoriza şi acea discotecă. Nu ştiu dacă au văzut momentul în care au fost tăiaţi acei oameni”, a spus Malcoci.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

5 minute ago

Un apartament din Timișoara se vinde, în medie, în 58 de zile. Analiză Imobiliare.ro

Piața imobiliară din Timișoara oferă cel mai rapid timp de vânzare a unui apartament, dintre…

13 minute ago

Drumarii, din nou la lucru. Unele sectoare de drum sunt acoperite de zăpadă/VIDEO

Răcirea vremii din aceste zile a scos din nou drumarii pe șosele pentru a curăța…

O oră ago

Şi totuşi, ce vrea PSD-ul?

“Dacă nu vă place această coaliţie, atunci, domnule prim-ministru, căutaţi-vă altă coaliţie împreună cu cei…

2 ore ago

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

6 ore ago