Una dintre cele mai puternice firme din Timiş în urmă cu puţini ani, dar şi cea mai mare din domeniul agricol din întreaga zonă de vest a României, Aton Transilvania, a ajuns în pragul falimentului. Doar datoriile către Primăria Sînandrei au ajuns la aproape trei milioane de euro.
Este vorba despre 11,2 milioane de lei, datorie înregistrată la data de 31 martie 2011, de altfel ultima dată la care trebuiau viraţi banii. Primăria a făcut ulterior demersuri pentru executarea silită a firmei pentru a-şi recupera banii. În urmă cu puţine zile, aceeaşi primărie a înaintat, la Tribunalul Timiș, o cerere de insolvenţă pe numele Aton Transilvania. Acum câțiva ani, Aton Transilvania avea nu mai puţin de 2.500 de angajaţi, aici găsindu-şi un loc de muncă oameni din mai multe comune ale judeţului, dar şi din Timişoara. Se cultivau peste 40.000 de hectare de teren arabil, existândd însă şi alte activităţi: o fabrică de confecţii metalice, construcţii de infrastructură, transport, curent electric etc. Managementul defectuos din ultimii ani a condus firma în pragul colapsului. În acest moment mai lucrează aici în jur de 100 de oameni, se mai cultivă aproximativ 12.000 de hectare, iar celelalte activităţi au fost închise. Firma are nenumărate datorii şi la oamenii de la care au luat în arendă terenul, la finanţele publice, precum şi la alte firme.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…